Peste 700 de medici şi asistente au părăsit spitalele din Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statistică sumbră pentru sistemul sanitar mureşean, după ce peste 700 de medici, asistente medicale, infirmieri şi farmacişti şi-au cerut echivalarea diplomelor de studiu pentru a putea profesa în străinătate. Astfel, spitalele mureşene au rămas fără specialişti.

Salariile mici, slaba finanţare a sistemului sanitar mureşean i-au făcut pe mulţi medici şi asistenţi medicali să îşi ceară o echivalare a diplomelor de studii, pentru a putea profesa în străinătate.

Potrivit DSP Mureş, doar în 2011, au fost depuse 385 de dosare pentru echivalarea diplomelor de studii.„Echivalarea diplomelor pentru Uniunea Europeană a fost cerută de circa 750 de persoane până la ora actuală. Aceste dosare se depun la DSP din septembrie 2010, deci această situaţie o avem din această dată. Din această cifră totală, pot să vă zic că circa 60-70% sunt medici”, a precizat Gabriela Uifălean, purtător de cuvânt al DSP Mureş.

În tot acest timp, spitalele mureşene au rămas fără medici. O situaţia îngrijorătoare este întâlnită la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă unde este nevoie de circa 500 de medici şi asistenţi medicali.

Cel mai mare deficit de personal o are aici Clinica de Antestezie Terapie Intensivă, clinica de Cardiologie, precum şi secţiile ATI ale clincilor de  Neurochirurgie, Chirurgie vasculară şi Chirurgie generală.

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi