”Penalul” Dorin Florea candidează independent la Primăria Târgu Mureş susţinut de PNL şi alte patru partide

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Printre primarii penali care candidează din nou în alegerile locale este şi Dorin Florea, la Târgu Mureş. Acesta s-a înscris în competiţia electorală independent, dar este susţinut de mai multe partide, dintre care cel mai important este PNL. Dorin Florea este implicat în două dosare de penale, dintre care unul a fost trimis în jduecată.

Pe lângă PNL, Dorin Florea mai este suţinut de PNŢCD, UNPR, Partidul Naţional Democrat şi Partidul Social Românesc. Florea nu putea candida din partea PNL pentru că are dosare penale. Acesta a fost trimis în judecată în decembrie 2015 în dosarul privind finanţarea Asociaţiei Sportive Fotbal Club Municipal Târgu Mureş din bugetul local, municipiul fiind prejudiciat cu suma de 7.053.000 lei. Florea este acuzat de abuz în serviciu, la fel ca şi directorului economic din Primărie, Kiss Imola.

În dosar mai sunt judecaţi şi alţi funcţionari ai instituţiei precum şi Ioan Nucu Man, preşedintele Asociaţiei Sportive "Fotbal Club ASA 2013" Târgu Mureş (Fotbal Club Municipal), acuzat de  complicitate la abuz în serviciu, deturnare de fonduri în formă continuată şi spălare de bani. 

Potrivit rechizitoriului, Dorin Florea, beneficiind de sprijinul inculpaţilor, a iniţiat un proiect de hotărâre de consiliu local care a stat la baza adoptării, în mod ilegal, la 25 iulie 2013, a hotărârii privind aprobarea alocării, de la bugetul local, a sumei de 7,5 milioane lei pentru sezonul competiţional 2013 - 2014, pentru clubul de fotbal FC Târgu Mureş.

Urmărit penal pentru luare de mită

În al doilea dosar, Dorin Florea este urmărit penal pentru luare de mită. Procurorii au făcut publică ancheta exact în ziua în care acesta şi-a anunţat candidatura la primărie, 20 aprilie 2016. În dosar mai sunt cercetaţi, Dan Aurel Florea, fiul primarului, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani, precum şi Mircea-Nicolae Musgociu, om de afaceri, pentru dare de mită şi spălare de bani.

DNA susţine că, la 30 iunie 2011, în baza expunerilor de motive ale primarului Dorin Florea, au fost emise nouă hotărâri ale Consiliului Local, având ca element comun realizarea proiectului "Prelungirea Căii Sighişoarei în două direcţii", proiect în care era direct interesat omul de afaceri Mircea Musgociu, în contextul efectuării unor schimburi de terenuri cu municipiul Târgu Mureş.

"Acest lucru a fost urmat, la 9 decembrie 2011, de încheierea între o firmă reprezentată de suspectul Musgociu şi fiul primarului municipiului Târgu-Mureş a unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect un apartament (suprafaţă utilă de 159,99 mp) situat în acelaşi oraş în schimbul sumei de 74.000 euro plus TVA. La 30 martie 2015, Dan Florea a vândut locuinţa respectivă, achiziţionată la un preţ subevaluat, contra sumei de 130.000 euro", afirmă procurorii.

Anchetatorii au constatat că, în cursul anului 2013, acţionând în aceeaşi manieră, Dorin Florea a continuat să sprijine afacerile şi interesele financiare ale lui Mircea Musgociu, referitoare la necesitatea achiziţionării din proprietatea omului de afaceri a suprafeţei de teren de 1.415,36 mp, situat în Târgu Mureş, zona Căii Sighişoarei (fosta Livadă Pomicolă Târgu Mureş).

Citiţi şi:

 

Primarul din Târgu Mureş, cercetat pentru luare de mită, iar fiul său pentru complicitate şi spălare de bani

Mai multe pentru tine:
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €