Număr record de pasageri pe Aeroportul din Târgu-Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aeroportul "Transilvania" a avut un număr record de pasageri

Numărul pasagerilor deserviţi de Aeroportul "Transilvania" din Târgu-Mureş până la finele lunii septembrie 2011 a crescut cu 300% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Încheierea  programului aerian de vară 2011 a adus Aeroportului "Transilvania" din Târgu Mureş un nou record în ceea ce priveşte traficul aerian deservit. Astfel, până la finele lunii septembrie 2011 aeroportul mureşean a deservit 176.863 de pasageri, cu 300% mai mult decât în aceeaşi perioada din anul 2010 şi cu 15.800 mai mulţi pasageri faţă de  vechiul record realizat în anul 2007, dar care s-a înregistrat pentru întregul an.

„Ne dorim ca la finele anului 2011 să avem deserviţi 200.001  pasageri, iar în continuare, în anii următori, acest număr să crească exponenţial în raport cu suportul şi interesul primit din partea propietarului, în finanţarea etapelor din strategia de dezvoltare a aeroportului” a precizat directorul general al Aeroportului "Transilvania" din Târgu Mureş, Petru Ştefan Runcan.

Directorul Aeroportului  a mai arătat că satisfacţia pasagerilor proveniţi din judeţele Mureş, Alba, Sibiu, Covasna, Harghita, Braşov, Neamţ, Bistriţa care pot să circule de la Târgu Mureş în condiţii tehnice bune şi la un cost mic înspre destinaţii din Franţa, Italia, Germania, Danemarca, Spania, Marea Britanie, Turcia şi Ungaria este dublată de necesitatea menţinerii permanente a standardelor  internaţionale privind infrastructura şi a dotărilor necesare unui aeroport, aspecte care implică costuri.

Creşterea explozivă a traficului aerian, cea mai mare de la nivelul aeroporturilor din Europa, atrage după sine necesitatea corelării serviciilor şi capacităţilor tehnice la volumul realizat pe unitatea de timp, fără a face rabat de la calitate, aspect avut în vedere de către conducerea aeroportului mureşean împreună cu reprezentanţii celorlate instituţii necesare funcţionării oricărui aeroport şi care asigură serviciile de securitate, vamă, frontieră, navigaţie, pază şi poliţie.

Deschiderea bazei Wizz Air în iunie 2011 la Târgu Mureş,  precum şi lanţul de zboruri charter operate de Cimber Air şi Sky Airlines explică alături de zborurile uzuale cu Malev şi Tarom, creşterea deosebită a traficului aerian de pe Aeroportul "Transilvania" Târgu Mureş.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare