Miss "Micuţa Prinţesă" a oraşului, în premieră la Târgu-Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru prima dată, Târgu-Mureşul găzduieşte un concurs de miss pentru fetiţe între 3 şi 9 ani.Pentru câteva ore, fetiţe pasionate de modelling se vor pune în pielea concurentelor avide de scenă şi de titlul de miss.

La Târgu-Mureş zeci de fetiţe cu vârste cuprinse între 3 şi 9 ani se vor „bate" pentru titlul de Miss Little Princess. Concursul de frumuseţe se adresează micilor domnişoare care vor trebui să îşi pună în evidenţă frumuseţea, inteligenţa şi atitudinea.

Primul pas spre podium ar fi înscrierea. Părinţii sunt aşteptaţi la Hotelul Grand pentru a trece în concurs copiii. Cei care vor să îşi vadă odrasla vedetă vor scoate din buzunar 100 de lei, taxa de participare.

Concurs pe grupe de vârstă

Miss Little Princess se desfăşoară pe mai multe categorii de vârste, deoarece fiecare etapă are frumuseţea şi greutatea ei. Aşa că, fetiţele între trei şi cinci ani vor concura în categorii diferite faţă de cele care au între cinci şi şapte ani. Iar cele mai mărişoare vor participa şi ele la concursul de miss, dar se vor încadra la limita de vârstă cuprinsă între şapte şi nouă ani.

Puştoaicele care se încumetă să ajungă sub lumina reflectoarelor vor defila pe podium îmbrăcate în rochiţe de prinţese. Ele se vor întrece în frumuseţe şi hăinuţe, dar vor fi nevoite să dovedească şi alte calităţi, din care cea mai importantă este proba de aptitudini. Aici micuţele vor arăta ce au învăţat acasă, la grădiniţă sau la şcoală, iar cea mai talentată dintre ele va purta coroniţa de Miss.

Vor fi însă şi alte premii. La fel ca la marile concursuri, vor exista premiile unu, doi şi trei, iar restul concurentelor vor primi cadouri de încurajare. „Este un concurs din care fiecare va pleca acasă cu un mic dar, pentru a nu stârni lacrimi şi dezamăgiri. Fetele care adoră modellingul, frumuseţea şi scena vor trebui să înveţe de timpuriu să îşi stăpânească emoţiile, să se împrietenască cu scena şi mai ales să iubească competiţia", a declarat Otilia Surdea, organizator.  

Concursul va avea loc pe data de 11 iunie, începând cu ora 10.00. Miss Little Princess este organizat la Hotelul Grand de către Centrul de Excelenţă în afaceri Grand Bussines Center.

Valoarea premiilor

Câştigătoarea concursului va primi un premiu surpriză, despre care organizatorii nu au vrut să dea niciun indiciu. Micuţele domnisoare care vor obţine locurile I, II şi III vor primi premii în bani, 300, 250, respectiv 200 de lei. În plus, toate participantele se vor bucura de admiraţia publicului şi de foarte multe aplauze.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

Mai multe pentru tine:
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget