Laszlo Borbely scapă de urmărirea penală!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
László Borbély

Împotriva cererii de începere urmăririi penale a fostului Ministru al Mediului, Laszlo Borbely, au votat peste o sută de deputați.

Plenul Camerei Deputaţilor a dat verdictul final în urmă cu câteva momente pe marginea ridicării imunităţii foştilor miniştri Victor Paul Dobre şi Laszlo Borbely, prin vot secret.

Asta după ce deputaţii din Comisia juridică au respins ieri cererea procurorului general Laura Codruţa Kovesi de încuviinţare a începereii urmăririi penale în cazul celor doi foşti miniştri, liberalul Paul Victor Dobre şi udemeristul Laszlo Borbely, cu 15 voturi "împotrivă" şi 2 voturi "pentru".

Procurorul general a cerut urmărirea penală în cazul lui Borbely încă din primăvara acestui an, fostul ministru fiind acuzat de trafic de influenţă şi de fals în declaraţiile de avere, în formă continuă. În urma scandalului, acesta a fost nevoit să demisioneze. Fostul ministru al Mediului este cercetat pentru două infracțiuni de trafic de influență și infracțiunea de fals în declarațiile de avere. Potrivit DNA, Laszlo Borbely este implicat într-un dosar instrumentat de DNA Oradea, în care au fost puși deja sub acuzare omul de afaceri Ioan Ciocan și consilierul personal al ministrului, Szepessy Szabolcs.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele trei zodii care intră în cea mai bună perioadă din viața lor! Horoscopul karmic, mai pozitiv ca niciodată pentru acești nativi
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare