Gemenii poliţişti au salvat, în timpul liber, un bărbat care voia să se arunce de pe o casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi poliţişti  FOTO Facebook/Poliţia Română

Doi poliţişti din Târgu Mureş, care sunt fraţi gemeni, au salvat, joi dimineaţă, un bărbat ce intenţiona să se arunce de pe un imobil. Agenţii erau în timpul liber şi au urcat pe acoperiş, reuşind să îl convingă pe bărbat să coboare împreună cu ei.

Cei doi fraţi poliţişti erau, joi dimineaţă, în zona unui centru comercial din Târgu Mureş, când l-au observat pe bărbat pe acoperişul unei case din apropiere.

”Pentru a câştiga încrederea bărbatului, poliţiştii au urcat pe acoperişul casei, s-au aşezat aproape de el, l-au încurajat şi l-au convins că există numeroase motive pentru care viaţa merită trăită”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Mureş.

Agenţii, care erau în timpul liber, au reuşit să îl convingă pe bărbatul în vârstă de 46 de ani să coboare de pe acoperiş.

La intervenţie au participat şi pompieri, alpinişti, precum şi un echipaj SMURD, care au venit la faţa locului în urma apelului dat de cei doi fraţi la 112.

Poliţiştii Sabolcs şi Kocsis Sandor au 39 de ani şi lucrează la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş din 2006.


 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată