Gara Târgu-Mureş va intra în sfârşit în noul mileniu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 2013 ne vom putea lăuda cu o eurogară în locul ruinei din prezent. Vor fi investiţi aproape 10 de milioane de euro în staţia CFR. Cum va arăta gara şi ce lucrări vor fi realizate.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA organizează în luna martie o licitaţie deschisă în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică pentru lucrările de modernizare a staţiei de cale ferată din Târgu-Mureş.

Lucrările de modernizare a staţiei CFR Târgu-Mureş vor fi finanţate din fonduri nerambursabile de la Comisia Europeana prin FEDR (69.25%) şi contribuţia de la bugetul de stat (30.75%) şi vor dura aproximativ doi ani, timp în care bătrâna „Gară Mare” va suferi un facelift total, urmând a fi transformată într-o eurogară. „Este un proiect asemănător cu gara din Sighişoara, care a fost şi ea de curând adusă la standarde europene. În fapt, este vorba de o recompartimentare a spaţiilor existente şi o schimbare totată a imaginii gării. Va fi realizat un culoar de acces direct din spaţiul stradal spre linii, casele de bilete vor fi amenajate de o parte şi alta a acestui culoar. Vor fi reamenajate birourile de lucru şi cele de relaţii cu publicul şi vor fi amenajate spaţii comerciale. Va fi respectat conceptul de eurogară”, ne-a declarat Vasile Bora, şeful Staţiei CFR Călători Târgu-Mureş.

Licitaţia pentru atribuirea contractului de modernizare a staţiei de cale ferată din Târgu-Mureş este programată pentru 15 martie. Valoarea contractului va fi de 10 milioane de euro (aproximativ 45 de milioane de lei n.r.).

Modernizare aşteptată de peste 60 de ani

Construită în 1948, staţia CFR nu a fost niciodată inclusă într-un program amplu de modernizare. Una din cauze a fost aceea că oraşul nostru, deşi unul important ca număr de locuitori, nu este un nod feroviar precum Braşovul sau Sighişoara. În prezent, gara deserveşte anual o cifră de aproximativ 35.000 de călători, mai mică, spun reprezentanţii staţiei CFR, decât cea din alte oraşe cu o populaţie asemănătoare cu cea a Târgu-Mureşului. „Au fost realizate unele modernizări la casele de bilete, în momentul în care a fost introdus sistemul virtual de eliberare a legitimaţiilor de transport, dar în rest, s-a făcut prea puţin. Aşteptăm să vină banii şi să fie refăcută gara noastră”, a completat Bora. În prezent, staţia CFR poate fi comparată cu o ruină, oferind prea puţin confort călătorilor aflaţi în aşteptarea trenurilor. Din fericire, neplăcerile de acest gen vor dispărea odată cu inaugurarea eurogării Târgu-Mureş, în 2013.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat