GALERIE FOTO Mureşenii s-au apucat de sport la Platoul Corneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tinerii fac sport la Platoul Corneşti din Târgu-Mureş

Temperaturile ridicate din ultima perioadă i-au trezit la viaţă pe mureşeni, care au început să practice sportul, în număr mare. Dacă unii preferă să îşi sculpteze corpul la sălile de fitness, foarte mulţi au început să practice jogging-ul  şi alte sporturi de acest gen la Platoul Corneşti.

În cel mai înalt punct al oraşului, la Platoul Corneşti, unde este amplasat şi un masiv parc pentru copii, dar şi Grădina Zoologică, mureşenii au oportunitatea de a practica sportul cu ajutorul aparatelor de fitness montate de municipalitate. Iar cum temperaturile din ulrimele zile au fost destul de ridicate, mureşenii au dat iama, cu mic, cu mare, la Platou, pentru a da jos kilogramele în plus acumulate în iarna proarpăt încheiată.

Echipaţi în trainiguri, mureşenii au început alergările pe pista de zgură (deşi zgura nu a fost încă împrăştiată şi stă încă în sacii de pe marginea pistei), şi-au scos copiii pe pista de biciclete pentru o sesiune de mişcare pe două roţi sau au lucrat intens la tonifierea musculaturii picioarelor, la Platou fiind montate aparate pentru gambe şi coapse. ”Trebuie să dăm kilogramele jos, a fost o iarnă grea şi am hibernat. Acum lucrez doar picioarele, iar de săptămâna ce vine mă apuc de alergat pe pistă, sper să-mi aduc şi două prietene cu mine”, spune Letiţia Cosma, 23 de ani, studentă.


Investiţia se ridică la circa 10.000 de lei, iar aparatele sunt omologate pentru a fi utilizate în aer liber, fiind destinate tuturor grupelor musculare. Primăria intenţionează montarea de astfel de aparate şi în parcurile din cartierele Tudor Vladimirescu şi Dâmbu Pietros.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €