GALERIE FOTO - În sfârşit am dat de zăpadă! Norocoşii sunt cei din cartierul Cornişa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
A nins în Cornişa

Singurul cartier mureşean în care a nins în acest sezon rece este Cornişa, unde un strat alb de aproximativ 3-4 centimetri a acoperit copacii, locuinţele şi trotuarele. În restul oraşului, peisajul e la fel de gri şi deloc pitoresc.

Mureşenii care locuiesc în cartierul cornişa au putut, în sfârşit, să facă primii bulgări de zăpadă. Întregul cartier a fost acoperit de nea, un fenomen extrem de ciudat în condiţiile în care în restul oraşului nu există urmă de zăpadă. Temperaturile foarte scăzute din ultima perioadă anunţau ninsori abundente, astfel că nu-i de mirare că tinerii abia aşteptau stratul alb din faţa blocului, pentru a încinge o joacă în zăpadă sau măcar o partidă de fotbal.

Click pe poze pentru o GALERIE FOTO cu zăpada din Cornişa

Meteorologii au anunţat că următoarele şase luni vor fi la fel de secetoase ca şi precedentele, astfel că ninsorile s-ar putea să fie fenomene extrem de rare în acest sezon rece.

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?