Dosarele în care sunt cercetaţi 10 reprezentanţi ai BCR Asigurări şi opt administratori de societăţi comeriale, pentru evaziune fiscală, ar putea fi conexate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inculpaţii din lotul BCR Asigurări - FOTO: adevarul.ro

Ideea conexării celor două dosare i-a aparţinut unuia dintre magistraţii Curţii de Apel Târgu-Mureş, care au judecat astăzi recursul formulat de trei dintre inculpaţii în cauză - arestaţi preventiv pentru 29 de zile.

Avocaţii inculpaţilor din lotul BCR Asigurări agreează ideea conexării celor două dosare. 

"Categoric ar fi oportună întrucât în dosarul 3971/102/2013 s-au formulat o serie de declaraţii de coinculpaţii din dosarul respectivi, administratorii societăţilor comerciale, s-au depus o serie de documente, care până la urmă reprezintă acte în probaţiune, care ar trebui să fie avute în vedere şi de către judecătorii care judecă dosarul 3970/102/2013 la soluţionarea acestei cauze. La fel cum declaraţiile date de clienţii noştri, în dosarul 3970, ar putea să fie probe dincolo. Rămâne de văzut dacă se vor conexa sau pur şi simplu se va face un schimb de documente între cele două dosare. Asta vom afla miercuri" a declarat, avocatul Mircea Ilian, apărătorul a patru dintre inculpaţii din lotul BCR Asigurări. 

În dosarul cu numărul 3970/102/2013 sunt cercetaţi cei 10 reprezentanţi ai BCR Asigurări, iar în dosarul nr. 3971/102/2013, cei opt oameni de afaceri, cu toţii sunt acuzaţi de evaziune fiscală şi constituire de grup infracţional. Curtea de Apel Târgu-Mureş a amânat astăzi, judecarea recursului împotriva hotărârii Tribunalului Mureş, care a emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele a trei reprezentanţi BCR Asigurări, şi a dispus interdicţia de a părăsi ţara pentru alte şapte persoane. Recursul în acest caz va fi judecat miercuri, 17 iulie, după ce marea majoritate a avocaţilor au solicitat termen pentru pregătirea apărării. Până atunci, Diana Sevciuc - director executiv vânzări la BCR Asigurări de Viaţă, Manţoiu Alin - manager relaţii corporate la BCR Life Insurance şi Manţoiu Emanuel - director filială Cluj a BCR Life Insurance rămân în arest preventiv.

Prejudiciul probat, adus bugetului statului prin macanismul financiar ce implica asigurări de viaţă, se ridică la peste 6 milioane de euro, însă procurorii DIICOT au ajuns la concluzia, pe măsură ce ancheta a înaintat, că prejudiciul total se apropie de 40 de milioane de euro. 

Mai multe pentru tine:
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile