Derby în Sala Sporturilor. Tigrii încearcă să detroneze liderul campionatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

BC Mureş va disputa în această seară, începând cu ora 19.00, cea mai importantă partidă de pe teren propriu din acest retur de campionat. Mureşenii vor juca împotriva liderului CSM Oradea, într-un meci care se anunţă a fi exploziv.

Toţi spectatorii sunt aşteptaţi în haine albe la meci, pentru a crea o atmosferă de vis pentru jucătorii mureşeni. Este meciul în care Sala Sporturilor trebuie să-şi confirme statutul de ”junglă”.

Ştiu că la începutul campionatului, după eşecul cu Timişoara, mulţi au fost sceptici în ceea ce privea valoarea echipei noastre, dar iată că am ajuns să ne batem pentru un loc între primele patru echipe. Vom folosi următoarele cinci etape să ne clasăm cât mai sus în clasament. Ne simţim foarte bine, nu suntem cu capul în nori şi suntem gata pentru următoarea confruntare. Urmează liderul, CSM Oradea, singurii pe care nu i-am bătut. Toţi componenţii echipei sunt apţi de joc, Ceskovic s-a antrenat la nivelul maxim”, a declarat antrenorul Srecko Sekulovic.

Preşedintele clubului, Cornel Lungu, e de părere că meciul cu liderul campionatului va fi unul al orgoliilor. ”Sperăm să reuşim să trecem peste faptul că am luat o bătaie destul de severă la Oradea. Având în vedere că avem publicul şi sala de partea noastră, sperăm să câştigăm. Nu ne ascundem în spatele degetului, trebuie să spunem că vrem să batem Oradea. Apoi vom vedea mai departe. Ne-am realizat obiectivul – accederea în play off – acum vrem să terminăm cât mai sus în clasament. Dacă se poate, chiar în primele patru, ca să avem avantajul terenului propriu în prima etapă a play-offului”, e de părere preşedintele clubului mureşean.

Meciul cu Oradea va fi transmis în direct de Digisport 2, însă fanii Tigrilor ştiu că un astfel de meci trebuie trăit din tribune, astfel că la ora meciului se preconizează că Sala Sporturilor va fi neîncăpătoare.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete