Cu cât s-ar vinde Combinatul Chimic Azomureş?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Combinatul Azomureş ar putea fi cumpărat de o un grup de companii elveţiene

Potrivit Ziarului Financiar, vânzarea acţiunilor Azomureş către o sicietate elveţiană ar fi cea mai mare tranzacţie care implică o companie românească, de la vânzarea grupului Rompetrol.

Anunţul făcut luni de conducerea Combinatului Azomureş privind posibilia achiziţie indirectă a pachetului majoritari de acţiuni de către grupul de companii Ameropa din Elveţia a dus la o creştere a acţiunilor combinatului, dar şi la tot felul de previziuni financiare.

Astfel, potrivit Ziarului Financiar, tranzacţia ar putea pleca de la 100 de milioane de euro şi ar putea ajunge până la 275 de milioane de euro.

Anunţul făcut a generat o isterie la Bursă, acţiunile Azomureş ajungând la maximul istoric de 1.178 de lei, adică o creştere de 40%.

Combinatul chimic a fost preluar în 1998 de către investitori turci, iar în acest an societatea a raportat un profit uriaş, chiar şi pe timp de criză economică, semn îngrăşămintele chimice sunt la mare căutare pe piaţa externă. În aceste condiţii nu e de mirare că elveţienii sunt interesaţi de această achiziţie.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație