Crescătorii mureşeni de animale îşi vând porcii pe...Internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mureşenii inventivi îşi vând porcii pe Internet

Crescătorii de animale sunt tot mai inventivi atunci când vine vorba de vânzarea porcilor din ogradă. Potrivit legii, porcii vii nu pot fi vânduţi în târgurile de animale din judeţ, aşa că crescătorii au ajuns să-şi vândă animalele pe Internet.

Hortensia Man are 66 de ani şi locuieşte în comuna Band. Are o gospodărie frumoasă, iar anul acesta a scos la vânzare pe Internet cinci porci. „L-am rugat pe fiul meu, care locuieşte la oraş, să-mi pună şi mie un anunţ pe Internet să pot să-i vând mai repede. Eu nu ştiu cum să fac, el se pricepe. Acum aşteptăm să ne sune lumea. Am cinci porci de vânzare, cel mai mic are 140 de kilograme, iar cel mai mare 180. Îi dau cu 7 lei kilogramul şi asigur şi loc de tăiere în curtea casei, dacă omul nu vrea să-l ducă viu de la mine. Sunt porci curaţi, sănătoşi, vaccinaţi,  cu numere în urechi“, îşi laudă marfa tanti Hortensia.

Se asigură şi loc de tăiere

Tot la copii au apelat şi Ioan şi Maria Maior, de 74, respectiv 67 de ani, din satul Fânaţe, comuna Şincai. Fiica lor, Olimpia, s-a ocupat de postarea anunţului online. „Părinţii mei sunt bătrâni, nu pot să se ducă nicăieri cu porcul, aşa că m-am gândit să dau anunţ pe Internet că poate aşa vine cineva şi-l cumpără. E un porc mare, are aproximativ 270 de kilograme, de-asta am zis că reducem preţul şi-l dăm cu 5 lei kilogramul. Porcul e sănătos, părinţii mei l-au crescut de mic, e vaccinat, aşa că poate fi cumpărat cu încredere“, spune Olimpia Grebenişan, din Sângeorgiu de Mureş.

La fel s-a gândit şi Beres Laszlo, din localitatea Remetea, care e convins că Internetul îl va ajuta să-şi vândă mai repede animalul. „Am dat anunţ pe Internet de două săptămâni, pentru că se vinde mai uşor aşa. Eu n-am cum să duc porcul la piaţă, aşa să îl vând viu, dar dacă cine-l cumpără vrea să-l taie la mine în curte, se poate“, spune mureşeanul.

Interzisă vânzarea în târg

Potrivit autorităţilor, vânzarea porcilor vii şi a produselor din carne de porc este interzisă în târgurile din judeţ, pentru a se evita apariţia pestei porcine. „Porcii nu se vând, se sacrifică doar pentru consum în familie. Ei pot fi transportaţi, dar doar pe raza localităţii respective. Doar animalele din fermele autorizate ajung în abatoare, iar carnea lor în magazine“, spune Lucian Goga, director adjunct al Direcţiei Sanitar Veterinare Mureş.

Săptămâna aceasta, inspectorii DSV vor începe o serie de controale în târgurile din judeţ pentru a vedea dacă se respectă legea. În judeţul Mureş sunt autorizate sanitar veterinar doar târgurile de animale de la Târnăveni şi Bălăuşeri, unde se pot vinde animale vii, cu excepţia porcilor.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos: 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”