Cele mai ieftine terenuri din zone turistice sunt la Râşnov şi Gura Râului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zona Râşnov este cunoscută pentru potenţialul ei turistic. Foto: Stelian Grăjdan

Preţurile au coborât vertiginos şi au ajuns la zece euro pentru un metru pătrat. Topul, realizat în funcţie de preţul solicitat de proprietari, include terenuri pretabile pentru o investiţie turistică, pensiune sau chiar un complex, amplasate în zone cunoscute. 

Cele mai ieftine terenuri intravilane în zone turistice de munte, pretabile pentru investiţii, sunt în comuna Neagra Şarului (judeţul Suceava), Râşnov (Braşov) şi Gura Râului (Sibiu). Aici preţul pe metrul pătrat variază între patru şi zece euro, potrivit unui top realizat de portalul imobiliare.ro.

Primul loc în clasament îl ocupă comuna Neagra Şarului, amplasată la 12 kilometri de Vatra Dornei, unde preţul pentru un metru pătrat de teren este de 4,3 euro. Preţul este acelaşi indiferent de suprafaţa terenului scos la vânzare.

Următoarele două zone montane din top sunt Râşnov, unde preţul unui metru pătrat de teren intravilan este de aproape zece euro, şi Gura Râului, unde proprietarii solicită zece euro pe metru pătrat de teren. Astfel, un teren de 828 de metri pătraţi în Râşnov costă 8.000 de euro, iar zona are potenţial turistic ridicat, fiind în apropiere de Cetatea Râşnovului, Postăvaru şi Piatra Craiului.

În comuna Gura Râului din Sibiu, cu 19.000 de euro poate fi achiziţionat un teren de 1.900 de metri pătraţi. Terenul este situat într-o zonă cu pensiuni şi are deschidere la Drumul Judeţean 106.

Pe locul patru în top se situează Cisnădioara (judeţul Sibiu), unde preţul pe metru pătrat de teren este de 13 euro, zona fiind urmată de Izvoru Muntelui (judeţul Neamţ) şi Sovata (judeţul Mureş), unde tariful urcă la 15 euro. La Sovata, terenul scos la vânzare are o suprafaţă de 9.000 de metri pătraţi, este amplasat în apropierea staţiunii şi poate poate fi utilizat pentru construcţia unui complex turistic.

Staţiuni mai scumpe

Potrivit clasamentului, zonele turistice montane cu preţuri mai ridicate la terenuri intravilane sunt Sibiel (judeţul Sibiu), Bran şi Moeciu de Sus (judeţul Braşov), precum şi Breaza (judeţul Prahova), unde preţul pe metru pătrat variază între 23 şi 30 de euro pe metru pătrat.

În localitatea Sibiel, preţul unui metru pătrat de teren este de 23 de euro. Terenul respectiv are o suprafaţă totală de 6.000 de metri pătraţi şi este pretabil pentru construcţia unei case de vacanţă sau a unei pensiuni.

În Bran şi Moeciu de Sus, tariful creşte la 25 de euro pe metru pătrat, iar în Breaza o parcelă de teren, în zona centrală a localităţii costă 30 de euro metrul pătrat. Terenul, cu un front stradal de 27 metri, are toate utilităţile şi acces la drum pietruit.

Preţurile sunt în cădere liberă

În primele zece luni, preţurile terenurilor în România au scăzut cu până la 66%, acest segment fiind în continuare cel mai atins de criza imobiliară, potrivit imobiliare.ro. Cele mai afectate sunt terenurile intravilane aflate în localităţile din apropierea marilor oraşe, unde a avut loc şi cea mai mare creştere în perioada de boom.

Judeţele cu cele mai mari scăderi ale preţului de strigare sunt Timiş (-66%), Iaşi (-54%) şi Cluj (-50%). În localităţile din judeţul Braşov, preţul a scăzut cu aproape 33%, iar în judeţul Constanţa, declinul a fost de 30%.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată