BC Mureş a fost umilită în meciul cu CSM Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eşec drastic pentru mureşeni în meciul de la Oradea

Baschet Club Mureş a suferit asearăp, la Oradea, una dintre cele mai grele eşecuri din ultimii ani, în competiţiile interne. Tigrii au fost răpuşi de orădeni, cu scorul de 54-90.

Echipa gazdă a demonstrat că merită să ocupe primul loc al clasamentului şi a oferit o lecţie de baschet de calitate în faţa unei echipe mureşene cu multe absenţe, căreia nu i-a ieşit aproape nimic pe terenul de joc. În condiţiile în care mureşenilor le-au lipsit Ciric, Balaban şi Ceskovic, trei piese de bază din angrenajul Tigrilor, misiunea orădenilor a fost una exrem de facilă, lucru arătat şi de tabela de marcaj, la finalul jocului.

A fost un meci dezechilibrat, pe fondul absenţelor din lotul nostru. Nu am avut picioare, banca de rezerve a noastră fiind una extrem de ”scurtă”, iar asta ne-a costat. În plus, nu ne-au intrat nici aruncările, în comparaţie cu cele ale echipei gazdă. Trebuie să ne concentrăm la ceea ce urmează şi să uităm cât mai repede acest eşec. Avem speranţa că ne vom atinge targetul impus pentru prima parte a sezonului, şi anume acela de a obşine 10 victorii. Dacă reuşim asta şi dacă ne întărim lotul în pauza competiţională, vom porni cu alte şanse în returul campionatului”, a declarat Cornel Lungu, preşedintele BC Mureş.

Până la finele anului, BC Mureş va juca împotriva celor de la Mierciurea Ciuc, Piteşti, Sibiu şi Dinamo, iar pentru a-şi atinge targetul, echipa mureşeană trebuie să obţină trei victorii, având deja şapte la activ.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”