Aquaserv oprește distribuția apei în mai multe zone din Târgu-Mureș

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La repunerea în funcţiune a reţelei, apa va avea suspensii şi culoare

Compania Aquaserv va sista furnizarea apei potabile pe câteva străzi din Târgu-Mureș, precum și în mai multe localități din județ, din cauza unor avarii semnalate pe reţeaua de distribuţie.

Astfel, până la ora 15.00 vor rămâne fără apă mureşenii de pe străzile Trotuşului, Aleea Cornişa numerele 19-35, Victor Babeş numărul 19, precum și cei din localitățile Cristeşti (locatarii străzii Viilor) și Sînpetru de Câmpie.

La repunerea în funcţiune a reţelei, în jurul orei 15.00, din cauza antrenării depunerilor din conducte, apa va avea suspensii şi culoare, atât pe străzile menţionate cât şi pe străzile învecinate cu acestea. Această apă se poate folosi exclusiv în scopuri menajere, fiind interzis consumul ei.


Reprezentanții companiei Aquaserv transmit scuze mureșenilor afectați de sistarea furnizării apei, dar totodată afirmă că lucrările pe rețeaua de distribuție nu mai puteau fi amânate. În caz contrar, avariile ar fi afectat o porțiune mai mare a rețelei, fapt ce ar fi dus la întreruperea distribuției pe o perioadă mai lungă de timp. Sistările vor continua și în alte zone ale orașului, precum și în restul județului, până când avariile vor fi eliminate în totalitate.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”