Zăpadă de trei metri pe Transalpina, la graniţa dintre judeţele Vâlcea şi Hunedoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zăpada pe Transalpina, cel mai înalt drum din ţară, care ajunge la o altitudine de 2.145 de metri în pasul Urdele, atinge o înălţime de trei metri.

Doi salvamontişti au inspectat astăzi zona şi au constatat că stratul de zăpadă de pe drum se află la limita superioară a indicatorului care marchează intrarea în judeţul Gorj. 

Ion Tudor, şeful Secţiei Drumurilor Naţionale Târgu Jiu, spune că încerca să ajungă cu un utilaj special în zonele acoperită cu zăpadă, pentru a constata care este situaţia şi când poate demara deszăpezirea: „O să încerc să ajung în aceste zile cu autospeciala cu şenile pentru a constata care este situaţia, însă condiţiile meteo sunt neprielnice pentru că plouă în această perioadă. În plus, există o avertizare de la salvamontişti cu priivre la pericolul producerii unor avalanşe. Salvamontiştii au realizat fotografiile cu nivelul zăpezii. Este până la semnul cu judeţul Gorj, care are trei metri“. 

Zăpada ajunge în unele locuri şi la zece metri

Ion Tudor a precizat că în anumite locuri zăpada atinge chiar şi zece metri: 

Zăpada este de trei metri pe Transalpina, acolo unde este indicatorul de la limita judeţului Gorj. Alpiniştii de la Salvamont au urcat acolo şi au fotografiat semnul rutier care abia se mai vede: „Sunt zone unde zăpada are până la zece metri pentru că, este troienită. Este vorba de zona Pasul Urdele, sub Păpuşa“. Transalpina va rămâne închisă în această lună. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele