VIDEO ŞI GALERIE FOTO Băieţii de la Bere Gratis, întorşi pe scenă de fanii de la Cărbuneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spectacolul marca Bere Gratis a avut loc aseară, în parcul Stejeret, din Târgu-Cărbuneşti, în faţa a mii de gorjeni care şi-au aşteptat idolii într-o formă de zile mari.

Fanii băieţilor de la Bere Gratis au cântat şi au dansat până aproape de miezul nopţii şi, deşi a fost anunţată ultima piesă, au reuşit să-i aducă din nou pe scenă. „Suntem pentru prima dată la Târgu-Cărbuneşti, hai să facem o noapte frumoasă împreună. Mulţumim pentru această primire!", le-a transmis solistul trupei, Mihai «Miţă» Georgescu, cărbuneştenilor. „Să aveţi o noapte plăcută cum ne-aţi făcut-o voi nouă", a încheiat acesta, la final.

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO

9.000 de oameni au venit aseară la concert. Zilele Oraşului Târgu-Cărbuneşti se vor încheia în această seară cu un foc de artificii.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Sydney Sweeney, o Sharon Stone contemporană. Și-a pus fanii pe jar, ducându-i cu gândul la Basic Instinct
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică