VIDEO „Revelionul muzicanţilor“ de la Târgu Jiu, cea mai mare petrecere a artiştilor care au sărbătorit intrarea în noul an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Artiştii care au muncit în noaptea de Revelion s-au distrat în noaptea de 13 spre 14 ianuarie la cel mai mare Revelion al Muzicanţilor din ţară, care a avut loc în municipiul Târgu Jiu la un restaurant de pe lacul de acumulare de pe Jiu.

Aproximativ 800 de artişti au participat la Revelionul Muzicanţilor,. Printre ei s-au numărat interpreţi renumiţi de muzică populară, cum ar fi: Niculina Stoican, Constantin Măgureanu, Mariana Ionescu Căpitănescu sau Florin Ionaş, zis „Generalul”. 

Petrecerea s-a desfăşurat după acelaşi ceremonial ca de Revelion: cei prezenţau cântat „La mulţi ani“, s-au destupat sticle de şampanie şi s-a tăiat un tort imens.

„Este o seară specială“

Artiştii s-au distrat chiar mai bine decât se aşteptau la Revelionul muzicanţilor. „Este atât de frumos că nu mi-am putut imagina. M-am întâlnit cu mulţi profesori, dar şi cu elevi pe care i-am pregătit. Este o seară specială“, a mărturisit Florin Ionaş, care a regretat că nu a participat şi la petrecerea de anul trecut. 

Niculina Stoican a spus că anul acesta va fi unul deosebit de frumos şi plin de succese: „Să nu uitaţi că anul acesta suntem întregi de 100 de ori, de 100 de ori frumoşi şi drepţi şi de aceea le transmit tuturor La mulţi ani!”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG