VIDEO Localnicii care au atacat ursul rătăcit, cercetaţi penal pentru braconaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Localnicii dintr-o comună a judeţului Gorj, care au hăituit un urs rătăcit, sunt cercetaţi penal de poliţişti pentru comiterea infracţiunii de braconaj.

 „Ca urmare a aspectelor semnalate în spaţiul public la data de 19 mai a.c., în urma  verificărilor efectuate de poliţişti, vă comunicăm următoarele:

La  data de 20 mai a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Cărbuneşti s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la data  de 15 mai a.c., doi bărbaţi de 29 şi 56 de ani, din comuna Jupîneşti, ar fi hăitui un urs în lunca râului Gilort,  cu ajutorul mai multor câini.

În cauză s-a întocmit dosar penal, poliţiştii continuând cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj“, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.

Câţiva localnici au asmuţit, ieri, câinii pe animalul care se rătăcise. Specialiştii susţin că zona unde a fost depistat ursul nu reprezintă arealul obişnuit de viaţă al ursului, dar acesta poate ajunge chiar în zone de câmpie, în cazul suprapopulării. 

Citeşte şi 

Urs rătăcit într-o comună din Gorj, atacat în mod sălbatic

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”