VIDEO FOTO Împuşcături la Podul Jiului. Lupta de la 14 octombrie 1916 a fost reconstituită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Podul de peste Jiu a fost apărat împotriva invaziei germane

Reprezentanţii Asociaţiilor „Tradiţia Militară” şi „Deutsches Freikorps” au reconstituit, astăzi, lupta de la Podul Jiului, unde o parte dintre locuitorii oraşului Târgu Jiu au ţinut piept forţelor armate germane şi au reuşit să oprească pătrunderea acestora în oraş.

La începutul manifestării a avut loc o prezentare a uniformelor şi a armelor celor două părţi participante la luptă. A fost o adevărată lecţie de istorie practică, iar cei mici au fost încântaţi mai ales de lupta care a urmat. Participanţii au folosit gloanţe de manevră şi s-au înfruntat chiar pe podul la care, în urmă cu 98 de ani, s-a desfăşurat istorica bătălie de la Podul Jiului. Bătălia s-a terminat cu victoria trupelor române. 

Organizarea a fost pusă la punct. Eu am participat şi la filmarea scenelor din filmul Ecaterina Teodoroiu, dar parcă acum a existat mai multă organizare“, a spus un reprezentant al Asociaţiei „Cultul Neamului“. 

„Să sperăm că aceste lupte vor rămâne mereu la nivel de reconstituiri“ 

Valentin Petraşcu, reprezentantul Muzeului Judeţean Gorj, a povestit ce s-a întâmplat în data de 14 octombrie 1916: „Lupta a avut loc în împrejurările în care frontul românesc avea să fie străpuns în zona Vălari de către trupele germane, mai precis de o subujitate, Batalionul 3 din cadrul Regimentului 12 Vânători. Era vorba de unele dintre cele mai bine instruite, pregătite şi dotate trupe germane. Este cunoscut faptul că podul a fost apărat de sergenţi ai poliţiei din oraşul Târgu Jiu, cercetaşi şi civili care deţineau arme, marea parte a acestora modele vechi“.

Spectatorii speră ca aceste lupte să nu se mai repete niciodată în realitate: „Să sperăm că aceste lupte vor rămâne mereu la nivel de reconstituiri şi că nu o să fim nevoiţi să trecem vreodată prin dramele Primului şi celui De-Al Doilea Război Mondial“. 

Acţiunea a fost organizată de către Asociaţia „Tradiţia Militară”, reprezentantă a României în Uniunea Europeană, în parteneriat cu Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu”, din Târgu Jiu, Primăria Târgu Jiu şi Jandarmeria Gorj. 

Să sperăm că aceste lupte vor rămâne mereu la nivel de reconstituiri

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani