VIDEO Cum a fost sărbătorită tanti Sofia, cel mai în vârstă salariat din sistemul de învăţământ, la împlinirea a 84 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tanti Sofia a primit flori din partea copiilor

Sofia Chiţoran, bătrâna care lucrează ca îngrijitoare la Grădiniţa din satul Leurda, judeţul Gorj, a împlinit astăzi 84 de ani. Octogenara a avut parte de o surpriză în această dimineaţă, chiar după ce a terminat de făcut curăţenie.

Primarul municipiului Motru, Gigel Jianu, i-a adus un tort, iar copilaşii i-au dăruit flori şi i-au cântat „La mulţi ani“. Tanti Sofia a fost impresionată şi a mărturisit că este pentru prima dată când primeşte de ziua ei un tort la grădiniţă: „Am venit de dimineaţă, pe la ora 4.00, ca să fac focul. Am făcut şi curăţenie, cum fac de fiecare dată. Mi-au adus flori şi tort! Au ştiut că este ziua mea. M-am bucurat. Am împlinit 84 de ani şi plec pe 85! Aş vrea ca, atât cât m-o mai ţine Dumnezeu, să stau cu copiii, la grădiniţă. Mă simt bine alături de copii. Parcă întineresc“, a spus tanti Sofia. 

„Se simte din ce în ce mai tânără“

Marcela Udrea, educatoare la grădiniţa din Leurda, ne-a povestit că tanti Sofia a fost emoţionată, mai ales că nu a primit până acum un tort de ziua sa de naştere: „Când am ajuns la grădiniţă, domnul primar era acolo şi a primit din partea dânsului un tort, bomboane, suc. Tanti Sofia a fost foarte încântată pentru că nu a mai primit până acum tort la grădiniţă. A spus că se simte din ce în ce mai tânără. La vârsta de 84 de ani se simte foarte bine în mijlocul copiilor şi nu îşi dă seama că îmbătrâneşte. Îi dorim multă sănătate! Iarna vine foarte devreme, ca să se asigure că va fi cald în clasă. Vine chiar din timpul serii ca să facă focul în sobă”. 

„Am reuşit să-i facem o surpriză“

Primarul municipiului Motru, Gigel Jianu, a declarat că a dorit să îi facă această surpriză bătrânei pentru că este un exemplu pentru întreaga comunitate: „Nu se aştepta şi am reuşit să-i facem o surpriză plăcută. Am ţinut s-o felicit astăzi când împlineşte vârsta de 84 de ani. I-am urat multă sănătate, putere de muncă şi să fie alături de noi cât se poate de mulţi ani. Era şi astăzi la lucru, ca în orice altă zi lucrătoare. Inclusiv dumuinica se duce şi pregăteşte clasa unde învaţă copiii“

Primeşte un salariu de 440 de lei

Sofia Chiţoran este cel mai bătrân salariat din sistemul de învăţământ din România. Femeia este angajată cu normă parţială de muncă în postul de îngrijitoare din anul 1971. Ea primeşte un salariu de 440 de lei, pentru că are grijă de grădiniţă şi mai are o pensie de 640 de lei pentru că a muncit la CAP.

.„Aveam multe vaci. Aveam grijă de ele, le râneam şi le mulgeam. Cu două mâini mulgeam, că erau unele femei care nu munceau aşa cum trebuie. Uite cum am degetele acum. (n.r. –vârfurile degetelor sunt deformate). Mergeam la CAP la animale şi veneam şi la grădiniţă. Am muncit toată viaţă“, a mai mărturisit tanti Sofia.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”