VIDEO Au început Zilele Municipiului Târgu Jiu. Programul complet al manifestărilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zilele Municipiului Târgu Jiu se vor desfăşura pe tot parcursul acestei săptămâni. Manifestările au început chiar de la sfârşitul săptămânii trecute, printr-un festival de muzică uşoară.

Programul manifestărilor a început ieri seară, prin deschiderea Campionatului de streetball, iar, de la ora 19.00, în Piaţa Prefecturii a avut loc deschiderea campionatului de street dance „Urban street dance“, după care a urmat show karaoke. Astăzi, de la ora 11.00, va avea loc deschiderea Târgului Meşterilor Populari din Oltenia, ediţia a VII-a, iar seara vor continua concursurile de streetball şi de street dance. De la ora 22.00, pe insuliţa de pe Jiu va avea loc deschiderea oficială a Zilelor Municipiului Târgu Jiu, care va fi marcată printr-un spectacol de sunet şi lumini. 

Miercuri, de la ora 16.00, în Piaţa Prefecturii, Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Constantin Brăiloiu“ din Târgu Jiu, va prezenta spectacolul „Noi, artiştii“. Seara, în Piaţa Prefecturii vor continua concursurile de streetball şi de street dance. De la ora 21,00, va începe procesiunea religioasă dedicată patronilor spirituali ai municipiului Târgu Jiu, Sfinţii Mari Împăraţi Constantin şi Elena. 

Joi, la ora 11,30, pe Aleea Nemuritorilor Gorjului va avea loc Festivitatea de dezvelire a stelelor dedicate unor personalităţi gorjene: Francisc Milescu şi Victor Daimaca. La ora 12.00, la Sala Maură din Prefectura Gorj va avea loc şedinţa festivă a Consiliului Local, iar de la ora 18.00, la Galeriile Municipale de Artă se va desfăşura vernisajul expoziţiei „Culoare şi lumină în arta plastică gorjeană“. Concursurile de streetball şi de street dance vor continua, iar, de la ora 21.00, pe insuliţa de pe Jiu va avea loc un spectacol susţinut de Emma Ştefan, Anya, Tavi Colen & Band. 

Vineri, 22 mai, pe scena amplasată pe insuliţă va avea loc, de la ora 19.00, un spectacol de muzică populară oferit de Şcoala Populară de Artă, iar naistul Ştefan Popescu va cânta la cel mai mare nai construit de prof. Ştefan Popescu. Seara se va încheia cu un spectacol folcloric susţinut de Ansamblul Artistic „Doina Gorjului“, invitat special fiind Gelu Voicu. 

Sâmbătă, 23 mai, la sediul Centrului Judeţean al Creaţiei Populare va avea loc deschiderea oficială a Festivalului de Literatură „Tudor Arghezi“, care se află la cea de-a 35-a ediţie. De la ora 17,00, pe digul Jiului din Parcul Central va avea loc Ziua Majoratului, sărbătorirea tuturor celor care sărbătoresc vârsta majoratului, şi „Parada liceelor“. În centrul oraşului vor avea loc finalele campionatelor de streetball şi de street dance, precum şi un joc demonstrativ al echipei de baschet Energia. De la ora 21.00, pe scena de pe insuliţă va avea loc un spectacol de dans şi muzică oferit de Galactic Crew, Today şi Mattyas. 

Duminică, Zilele Municipiului Târgu Jiu vor ajunge la final. În parcul de pe insuliţă va avea loc, de al ora 10.00, un concurs de biciclete şi „Cross-ul Speranţei“. Spectacolul de încheiere va avea loc pe insuliţă şi va fi susţinut de On-X Band, Cătălin Turbatu, Elena Hasna, Alb-Negru şi Elena Gheorghe. 

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”