Un apreciat medic din Târgu Jiu a murit după ce s-a luptat timp de o lună cu noul coronavirus. Tatăl ei, un reputat istoric, a decedat cu o săptămână mai devreme

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carmen Ceaca Mocan s-a stins din viaţă la vârsta de 50 de ani

Carmen Ceaca Mocan, şefa secţiei de neurologie a Spitalului Municipal Dej, a fost răpusă de COVID-19. Aceasta era originară din Târgu Jiu, fiind fiica unui cunoscut istoric.

Carmen Ceaca Mocan a murit la vârsta de 50 de ani.

Născută Carmen Irod, la Târgu Jiu, pe 25 iulie 1970, fiica regretatului profesor de istorie Vasile Irod, a absolvit în 1988 Liceul Tudor Vladimirescu ca şefă de promoţie, apoi Facultatea de medicină Babeş Bolyai din Cluj Napoca, în 1995.

A fost medic primar neurolog, şefa secţiei neurologie a Spitalului Municipal Dej, unde lucra din anul 2001, în aceşti aproape 20 de ani tratând şi ajutând peste 10.000 de pacienţi. Colegii şi pacienţii deopotrivă îi vor simţi lipsa, fiind adânc întristaţi de moartea doctorului Carmen Ceaca Mocan, care a pierdut lupta cu virusul SARS Cov-2, în ciuda eforturilor colegilor săi de a o salva.

Carmen Ceaca Mocan îşi întemeiase o familie şi se stabilise de mulţi ani în judeţul Cluj, dar cei rămaşi la Tg. Jiu, mama - Cornelia Irod, sora - Mihaela Runceanu şi ceilalţi membri ai familiei, mulţumesc tuturor celor care au cunoscut-o, foşti colegi, vecini şi prieteni, care au trimis mesaje de condoleanţe şi susţinere, în aceste momente dificile.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro