Transalpina ar putea fi de deschisă circulaţiei pe 1 iunie. Stratul de zăpadă măsoară pe unele porţiuni şi doi metri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Transalpina se deschidea circulaţiei, în mod normal, pe 15 mai

Circulaţia pe Transalpina, şoseaua aflată la cea mai înaltă înălţime din România, este închisă şi în prezent, pentru că, la înălţimi de peste 2000 de metri, partea carosabilă este încă acoperită de cantităţi mari de zăpadă. În mod normal, drumul era deschis circulaţiei pe data de 15 mai, aşa cum se s-a întâmplat aproape în fiecare an.

Pe Transalpina se poate circula în prezent doar până în zona turistică Rânca. După ce drumul urcă la înălţimi de peste 2000 de metri, zăpada atinge o grosime şi de doi metri, potrivit salvamontiştilor gorjeni. Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Public Judeţean al Salvamont Gorj, consideră că circulaţia se va deschide în jurul datei de 1 iunie: „Sunt porţiuni de drum în zona de creastă unde este zăpadă în cantităţi mai mari. În creastă se topeşte mai greu. Pot să estimez că până la 1 iunie nu vor mai fi probleme şi sigur va fi deschisă şoseaua. Depinde de temperaturi şi cât de repede se topeşte zăpada. Acum chiar dacă se intervine şi se curăţă şoseaua, pe anumite zone, pe partea cu versantul, rămân porţiuni cu zăpadă de peste doi metri care oricând poate ajunge pe carosabil, din cauza variaţiilor de temperatură. Din această cauză este greu de făcut o predicţie, când se va deschide oficial, pentru că anul acesta am avut zăpadă din belşug, care încă a rămas“.

„Drumul Regelui“ nu mai are regim de şantier în lucru

Dacă anul trecut reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) anunţau că Transalpina are regim de şantier în lucru şi că este închis circulaţiei, iar şoferii riscau să fie amendaţi dacă circulau pe cea mai înaltă şosea din ţară, în acest an, restricţiile vor fi ridicate. În schimb, pe anumite tronsoane se vor introduce restricţii de viteză. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi