Teroare într-un cartier din Târgu-Jiu. Localnicii îşi apără noaptea coteţele de găini atacate cu violenţă de şacali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii de pe strada Ana Ipătescu din municipiul Târgu Jiu sunt terorizaţi de sălbăticiunile care le-au ucis sute de păsări.

Ultimele atacuri au fost date chiar zilele trecute la gospodăria lui Gheorghe Gociu. În urmă cu o săptămână, 11 păsări au fost ucise, iar acum două zile alte două găini au fost omorâte. „Miercuri s-a întâmplat, pe la ora 12 ziua. Eram la vecinul meu peste drum. Vecinii au văzut şi au încercat să-l îndepărteze, să strige, dar degeaba. Când am venit. Am găsit păsările moarte. Mi-au mai ucis două păsări. A bătut şi câinele. L-a muşcat de după gât. Era un câine rău, nu lăsa pe nimeni să intre în curte, iar, acum, nu mai latră deloc şi nici nu mai mănâncă. A venit medicul veterinar şi i-a făcut două injecţii. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu el“, ne povesteşte Gheorghe Gociu.

El crede că este vorba de şacali, şi nu de vulpi. Animalele chiar se plimbă pe stradă nestingherite.

„Într-o dimineaţă când veneam de la serviciu, am văzut trei jucându-se pe podul Amaradiei. Mi s-au părut că sunt şacali, pentru că au coada mai scurtă, sunt mai slabi şi membrele mai lungi. Se apropie de câinii noştri. Nu se mai sperie de oameni. Altădată, eram la prăşit, la porumb, şi stătea în capătul celălalt al tarlalei şi se uita. Era un loc închis. Atacă găinile, dar şi animalele mai mari. La cineva din Botorogi (n.r. – un sat vecin) au omorât mieii. Umblă noaptea pe stradă, deşi este iluminat public. Nu se feresc de lumină,

mai spune Gheorghe Gociu“.

Acesta precizează că a ajuns să stea de pază noaptea şi ziua la coteţul păsărilor, dar că nu poate să lupte că sălbăticiunile: „Înainte se mai carbid sau petarde, acum nu se mai dă voie să fie vândute. Nu ştiu ce o să facem, cum ne putem apăra. Am cerut la vânători nişte capcane, dar nu ne-au dat. Le tăiem şi le băgăm la garniţă. Nu avem ce să facem“.

65 de păsări, ucise într-o clipă

Constantin Stroe a avut cele mai mari pagube. Peste 60 de păsări i-au fost omorâte. „Eu am avut cele mai mari pagube. S-a întâmplat în ziua de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. 65 de păsări au fost ucise. Au fost atacate la amiază, în jurul orei 13,00. Eu ştiu că dihorul atacă în special noaptea. Nu ştiu ce a fost. Cred că, după ce am văzut şi fotografiile cu şacalul, au fost din această specie. A sărit gardul printr-un colţ, unde a îndoit plasa, şi a reuşit să ia patru păsări“, a precizat Constantin Stroe.

Vânătorii nu au sesizat prezenţa şacalilor în zonă

Nicolae Tonca, directorul Agenţiei Judeţene de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Gorj, spune că nu s-a semnalat în zonă şacalul şi că ar fi vorba tot de vulpi: „Nu ne dă voie legea să folosim arma într-o zonă intravilană. Fiecare îşi păzeşte orătăniile cum poate. Vânătorii nu au sesizat în zona aceea prezenţa şacali. Şi vulpile pot fi aşa de agresive să atace câinii, mai ales când au rabie. Pericolul mare vine de la ruinele de la Avicola (n.r. - fostele ferme ale unităţii de creştere a puilor), unde este un focar şi îşi pot găsi uşor adăpost. Nu-i putem ajuta pe oameni cu capcane, pentru că acestea sunt ilegale“. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima