Târgu-Jiu:Galerie Foto/ Fac pe detectivi prin gunoaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul Poliţiei Comunitare şi al firmei Polaris au o sarcină grea de îndeplinit pentru depistarea celor care aruncă gunoiul la întâmplare. O chitanţă sau orice alt act găsit în gunoaie ar putea duce la depistarea celor care atuncă ilegal deşeurile

Lucrătorii firmei de colectare a deşeurilor din municipiul Târgu-Jiu, precum şi poliţiştii comunitari caută prin gunoaiele aruncate în locuri nepermise din mai multe zone ale oraşului diferite indicii pentru a-i depista pe cei care depozitează ilegal deşeurile. Chiar directorul firmei Polaris care se ocupă de colectarea deşeurilor, şi directorul Poliţiei Comunitare fac pe detectivii prin gunoaie. Aceştia au scotocit şi au reuşit să găsească plicul unei facturi şi cu un număr de telefoan. „Aşa reuşim să-i găsim pe cei care aruncă în mod ilegal. Facem acţiuni cu Poliţia Comunitară în locurile unde se aruncă nepermis şi căutăm prin gunoaie un bon fiscal sau orice altceva şi apoi mergem la sediul firmei respective sau la adresa persoanei pentru a aplica amenzi. Ne dăm seama imediat, după atitudinea pe care o au şi explicaţiile pe care le găsesc dacă sunt în culpă sau nu. Amenda pentru persoane fizice eset de 600 de lei, iar sancţiunea pentru persoane juridice este cuprinsă între 1000 şi 2000 de lei“. După vreo zece minute de căutări prin gunoaiele aruncate lângă un hypermaket din Târgu-Jiu, Luis Popa a găsit un plic facturi şi un număr de telefon pe acesta, dar şi o factură. „O sunăm şi o să verificăm. Trebuie să aibă o justificare plauzibilă“,  a precizat Ion Tudor, directorul Poliţiei Comunitare Târgu-Jiu.


Zeci de tone de deşeuri aruncate ilegal


Potrivit lui Luis Popa, săptămânal se ridică o cantitate 40-50 tone de deşeuri depozitate în mod ilegal în mai multe locuri din Târgu-Jiu. „Vin căruţaţii şi aruncă. Merg la oameni acasă şi le ridică gunoiul, în schimbul unei sume derizorii. Îl aruncă unde pot, pentru că nu-i primesc la groapa ecologică de gunoi. Din zona Căpitan Buzatu strânge, în fiecare săptămână 6-7 tone de gunoi, iar de pe malul râului Şuşiţa, din Bârseşti mai ridicăm săptămânal peste zece tone“, a precizat Luis Popa.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”