Târgu-Jiu: Profesorii acuzaţi de fraudă, interzişi la bacalaureat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Mocioi a fost sancţionat disciplinar după ce a notat greşit lucrările primite pentru evaluare

Cei zece dascăli, care au dat note prea mari la bac, nu vor mai nota nicio lucrare în următorii cinci ani.

Unde-i lege, nu-i tocmeală. De acest lucru s-au convins astăzi profesorii de limba română, care anul trecut au dat note din burtă la examenul de bacalaureat. Acestora li s-a interzis să mai facă parte din comisiile formate pentru proba orală la limba română a testului de maturitate. Printre dascălii care au supraevaluat în 2009 lucrările unor elevi cu nume sonore în judeţul Gorj se numără şi Daniel Mocioi. Acesta predă la Colegiul Tehnic Henri Coandă, care a pus o notă maximă pe o lucrare de şase. Ministerul Educaţiei a cerut ca toţi cei care au fraudat Bac-ul, anul trecut, să fie aspru pedepsiţi. „Am verificat toate comisiile de bacalaureat şi nu se regăseşte niciunul dintre cei zece profesori cărora li s-au diminuat salariile. Aceştia îi vor suplini pe profesorii care evaluează elevii în perioada examenului din acest an“, a spus Camelia Bibere, inspector şcolar general adjunct din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj. Veştile proaste nu se opresc aici. „Aceştia nu mai au voie să participe la comisiile de bacalaureat pe o perioadă de cinci ani. Cred că anul acesta va fi o evaluare obiectivă. Cei care vor aprecia incorect lucrările elevilor vor răspunde cu salariile“, avertizează Camelia Bibere.

„Ar fi vrut să participe, dar nu se poate“

Deşi li s-a spus în repetate rânduri că metodologia prevede clar eliminarea lor din comisiile de bacalaureat, Claudia Mătrăgună şi Daniel Mocioi şi-au exprimat dorinţa de a participa din nou la evaluarea elevilor care susţin testul de maturitate. „Dânşii ar fi vrut să facă parte din comisiile de evaluare, dar,  dacă au fost sancţionaţi disciplinar, nu se poate. Claudia Mătrăgună a primit avertisment, dar Daniel Mocioi va primi şi în luna martie un salariu mai mic cu 10 la sută. Absenţa acestora din comisii este o pierdere pentru noi. Avem 159 de elevi, evaluaţi de doi dascăli din cadrul liceului“, declară Gabriela Angheloiu, directorul Colegiului Tehnic Henri Coandă.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete