Târgu-Jiu: Prima victorie în faţa Stelei la Târgu Jiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Energia a reuşit prima victorie acasă într-un meci cu Steaua

Energia a reuşit ieri o performanţă pe care nu o avea încă la capitolul victorii casă în Liga Naţională. Gorjenii au învins Steaua cu scorul de 32-28, după ce la pauză au condus cu 15-10 iar pe parcursul reprizei a doua au condus destul de mult timp cu zece goluri avans.

„A fost un meci foarte greu, mă aşteptam la un meci foarte dificil, Steaua este Steaua şi a fost un meci cu o încărcătură emoţională foarte mare şi pentru mine dar şi pentru jucători pentru că nu bătuseră pe Steaua decât într-un meci amical”, a precizat Stângă la finalul partidei apreciind că scăderea de pe final de meci s-a datorat oboselii echipei sale după meciul de la Constanţa. „A fost un meci deloc uşor pentru locurile trei şi patru în ligă şi rămâne să vedem ce va fi în continuare. Şi Steaua are meciuri grele, va juca cu  Constanţa. Dar eu sper să ne clasăm acolo pe locurile trei-patru şi Steaua şi Pandurii”, a mai precizat tehnicianul. 


Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model