Târgu-Jiu: Poliţist mort în accident rutier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aurică Potcovaru, în vârstă de 50 de ani, din Târgu-Jiu, a murit în această dimineaţă în urma unui accident rutier produs pe Drumul Naţional 67, pe raza localităţii Câlnic.

Târgujianul era ofiţer în cadrul Poliţiei Municipiului Motru şi se îndrepta spre locul de muncă, fiind pasager pe locul din dreapta şoferului. La volan se afla un alt poliţist, coleg de serviciu al bărbatului decedat, care a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat cu maşina într-un parapet. Aurică Potcovaru a murit pe loc, iar şoferul se află în afara oricărui pericol.

Este implicat un singur autoturism. Accidentul de circulaţie s-a produs la ora 07.50. Cele două persoane se aflau în maşina proprietate personală şi se deplasau pe Drumul Naţional 67, în localitatea Câlnic, din direcţia Târgu- Jiu în direcţia Motru, iar la podul peste râul Amaradia conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcţiei şi a intrat în coliziune cu un parapet“, a precizat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.

Poliţiştii efectuează cercetări la faţa locului pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs accidentul. Vom reveni cu amănunte.

Mai multe pentru tine:
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."