Târgu-Jiu: Lumiţa Popescu, un decan aproape de studenţii săi

Este profesor universitar şi conduce Facultatea de Inginerie din Târgu-Jiu. Are o relaţie exemplară cu studenţii, bazată pe respect şi comunicare.

Povestea profesorului universitar Luminiţa Popescu a început în anul 1993, când a absolvit Facultatea Maşini şi Instalaţii Electromecanice din cadrul Universităţii din Petroşani. După finalizarea studiilor, deşi Compania Naţională a Lignitului Oltenia scosese la concurs 20 de locuri de ingineri, criteriul de selecţie fiind media de absolvire a facultăţii şi deci având şanse mari, pentru că a terminat facultatea cu medie destul de mare pentru acea vreme , a optat pentru a se înscrie la concurs pe un post de preparator, post scos la concurs de Universitatea Constantin Brâncuşi din Târgu-jiu. Din 1993, a parcurs toate treptele ierarhice: preparator, asistent, şef lucrări, conferenţiar, ajungând în prezent profesor universitar în cadrul Facultăţii de Inginerie, unde predă disciplinele Măsurări electrice, Echipamente electrice şi protecţii în instalaţiile electroenergetice, Conducerea produselor electrice. „A fost o perioadă foarte încărcată şi destul de dificilă, pentru că, în acelaşi timp, a trebuit să mă ocup de perfecţionarea pregătirii profesionale- m-am înscris la doctorat, am urmat planul de pregătire a doctoratului în cadrul Universităţii din Petroşani, această activitate finalizându-se cu susţinerea tezei de doctorat în mai 2000-, dar în acelaşi timp, prin contribuţia mea modestă, alături de ceilalţi colegi, am pus umărul la dezvoltarea şi consolidarea Facultăţii de Inginerie. Practic, cunosc fiecare etapă şi fiecare pas pe care l-a făcut fac de inginerie din 1993 şi până în prezent “, spune Luminiţa Popescu.

Are sarcini complexe

În 2004,  a fost aleasă prodecan al Facultăţii de Inginerie, iar în ianuarie 2006, a fost aleasă decan al aceleiaţi facultăţi. „Activitatea unui decan de facultate este mult diferită de activitatea unii cadru didactic, pentru că, în cadrul decanatelor, activităţile sunt foarte complexe, iar problemele cu care mă confrunt sunt foarte diferite. În prezent, îmi revine responsabilitate de a gestiona atât probleme legate de curricula universitară, resurse umane, cât şi probleme legate de cercetarea ştiinţifică, evaluarea şi asigurarea calităţii şi probleme ale studenţilor “, spune decanul. Pe lângă toate acestea, decanul nu trebuie să uite că înainte de a fi decan este profesor, prin aceasta însemnând că cea mai mare atenţie trebuie să o acorde modului în care îşi desfăşoară activităţile didactice cu studenţii. „În ceea ce priveşte relaţia cu studenţii, am avut întotdeauna o relaţie corectă cu aceştia, relaţie care s-a bazat în primul rând pe respect reciproc, respect pe care l-am câştigat poate prin cunoştinte, prin comportament, conduită, ţinută, vocabular, adresare şi nu prin impunere, manifestând o autoritate excesivă“, adaugă profesorul universitar.

În prezent sunteţi decan. Vă doriţi să ajungeţi rector?

Nu, nu cred că sunt pregătită pentru o astfel de funcţie, nu cred că pot să reprezint o instituţie de înv superior care presupune o altă anvergură, mult mai multe cunoştinţe şi o altă deschidere faţă de comunitate.

Cum v-a susţinut familia în formarea dvs profesională?

Dacă am un regret, acela este legat de faptul că nu mi-am petrecut suficient timp cu familia şi în special cu fiica mea, care în mod surprinzător a ajuns în anul doi de facultatea fără să îmi dau seama. Asta nu înseamnă că nu m-am bucurat de sprijin şi înţelegere permanente din partea lor.

Ce-i place

„Îmi place să călătoresc. Am vizitat câteva ţări ale Europei, printre care Austria, Italia, Grecia, Germania. Oraşul pe care îl iubesc cel mai mult este Viena, pe care l-am vizitat de 8 ori, urmat îndeaproape de Roma, pe care l-am văzut de două ori. Sunt oraşe în care oricând m-aş întoarce cu mare plăcere şi pe care le-aş vedea cu aceeaşi bucurie şi cu acelaşi interes ca şi prima dată.

Ce nu-i place

Urăsc ipocrizia, minciuna, lenea. În general, apreciez oamenii care au curajul să ia atitudine, care au curajul să spună lucrurilor pe nume şi nu îmi plac acei oameni care se ascund în spatele unor cuvinte meşteşugite, expresii stereotipe sau chiar în spatele tăcerii. Nu îmi plac oamenii care nu se implică, oamenii care se folosesc de munca altora sau aceia care doar aşteaptă să treacă timpul. În plus, nu îmi place să vorbesc despre mine. E mai corect să îi las pe alţii să o facă, indiferent ce vor spune.