Târgu-Jiu: Joc dificil în această seară pentru Energia Pandurii
0Gorjenii trebuie să treacă azi de HC Odorhei cu succes dacă vor să păstreze locul trei în clasament dar şi şanse mari la un loc de cupe europene.
Programul de jocuri al celor de la Energia Pandurii include trei
partide dificile în decurs de o săptămână. După ce au trecut acasă de
Dinamo, handbaliştii lui Vasile Stângă au plecat ieri la Odorhei unde
vaor juca în această seară cu formaţia locală iar duminică revin la
Târgu Jiu pentru meciul cu Poli Timişoara.
Au solicitat amânarea meciului cu Timişoara
Gorjenii au solicitat FRH să dispute luni partida cu Poli Timişoara dar
s-au lovit de refuzul oficialilor federali. Antrenorul Vasile Stângă
consideră periculos pentru jucători acest mod de a juca din trei în
trei zile: „E periculos să joci două meciuri în trei zile. Dar suntem
impotenţi în faţa Federaţiei. Am vrut să jucăm luni cu Timişoara, dar
am fost refuzaţi. Aşa că nu avem ce face, după o deplasare la Odorhei
din care venim vineri dimineaţă, sâmbătă facem un antrenament şi
duminică dimineaţă intrăm iarăşi la joc. E greu să pregăteşti un meci
cu un singur antrenament, însă trebuie să ne adaptăm acestui ritm.“
Vor să încheie turul pe podium
Jocul de azi cu HC Odorhei este considerat foarte important în ideea că
Energia vrea să încheie acest tur pe podium dar şi pentru a depăşi
Odorheiul cu care se luptă pentru un loc de cupe europene: „Este un
meci foarte important din mai multe motive. Dacă vrem să terminăm pe
podium trebuie să câştigăm acolo. Este foarte important pentru că şi
adversarul este contracandidat la un loc de cupe. Le cer băieţilor mei
o mobilizare exemplară. Putem câştiga dacă marcăm goluri pe contraatac
şi faza a doua. Le-am spus băieţilor că au datoria să terminăm turul cu
fruntea sus şi să nu ne batem joc de munca noastră. HC Odorhei este
foarte periculoasă pe teren propriu, are un public care cunoaşte
handbalul, aşa că în anumite momente pot pune presiune pe adversari şi
arbitraj. A fost delegat cuplul Pavel - State, arbitri buni din
România.“