Târgu-Jiu: Ionela Trandafir, interpreta care scrie versuri despre viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ionela Trandafir este elevă la secţia canto-populară a Palatului Copiilor din Târgu-Jiu, iar de opt ani studiază vioara. De curând şi-a descoperit pasiunea pentru poezie.

Ce îi place: Să cânte şi să scrie poezii. Îi place natura, florile şi adoră să se plimbe cu sora cea mică, prin parc. Îi place să-şi ajute părinţii la treburile casnice. La şcoală, materiile prefearte sunt limba şi literatura româna precum şi limba italiană.

Ce nu-i place: Urăşte minciuna. Nu-i place răutatea oamenilor şi indiferenţa acestora. Urăşte persoanele false, care vorbesc pe la spate. De asemenea, nu-i place cearta şi scandalurile. „Sunt revoltată că tatăl meu a fost marginalizat de comunişti şi nu i s-a permis să urce pe scenă din cauză că este într-un cărucior cu rotile. Eu mă voi răzbuna prin cântec“.
 

ADS: Câte costume populare ai?


I.T.: Am peste 40 de costume populare din Banat şi Isverna, dăruite de oameni cu suflet. La un spectacol, una dintre spectatoare mi-a oferit un costum popular pentru că i-a plăcut cum am cântat.  Îi mulţumesc şi doamnei Maria Dunărinţu, din comuna Ponoarele, din Mehedinţi, pentru că mi-a dăruit multe costume, vechi de zeci de ani. 


ADS: Ai vreun artist preferat?


I.T:  Da ador melodiile Mariei Lătăreţu. Chiar dacă visul meu este să devin profesor de vioară, vreau să calc pe urmele marii artiste. Vreau să lupt pentru a ajunge o solistă cunoscută.

Ionela Andreea Trandafir s-a născut la Târgu-Jiu şi provine dintr-o familie modestă. A copilărit la Baia de Aramă din judeţul Mehedinţi, unde a urmat şcoala  generală. A studiat vioara timp de patru ani, la Şcoala Populară de Artă din Târgu-Jiu.


Împărtăşeşte pasiunea tatălui său pentru muzică


Neluţu Trandafir, tatăl Ionelei, a fost cel care i-a insuflat dragostea pentru muzică. Acesta colaborează cu Ansamblul „Maria Lătăreţu“, cântă la orgă şi acordeon convingând-o pe fiica să se înscrie la Şcoala Populară de Artă. „Am făcut naveta patru ani la Şcoala Populară de Artă din Târgu-Jiu. Iniţial m-a înscris la pian dar, ulterior, am descoperit că îmi place sunetul viorii şi m-am hotărât să mă transfer la secţia vioară, unde am avut ca profesor pe Marcel Parnica, dirijorul Ansamblului Artistic „Doina Gorjului“. În clasa a V-a părinţii m-au înscris la Liceul de Muzică din Târgu-Jiu. Acum studiez vioara cu profesoara Doina Chesnoiu“, mărturiseşte Ionela. De un an este elevă a Palatului Copiilor din Târgu-Jiu, la secţia canto-popular, unde îi are ca profesori pe Cristina Olteanu şi Marcel Trăistaru. A participat la numeroase concursuri de muzică populară. Tânăra este şi instrumentistă a orchestrei Palatului Copiilor.

Locul I la Festivalul Naţional „Pe fir de Baladă“


Primul spectacol la care a participat a fost Festivalul Naţional „Mariana Drăguţ“, organizat de către Centrul Cultural Severin. La categoria solist vocal a obţinut premiul menţiune. Anul acesta a participat la concursul judeţean „Doină, Doină cântec dulce“, la Târgu-Jiu, unde a obţinut premiul I. În urma concursului de muzică „Tinere Talente“, organizat la Rovinari, a obţinut locul II. „Pentru prima dată am participat la Festivalul Naţional de Folclor şi Meşteşuguri Tradiţionale „Pe Fir de Baladă“, ediţia 34, organizată de Palatul Copiilor Târgu-Jiu. La categoria solişti vocali, am luat premiul I. Pentru mine înseamnă un adevărat cadou de ziua mea. Nu am avut deloc emoţii când am urcat pe scenă. Ţin să mulţumesc profesorilor care m-au sprijinit dar şi orchestrei Palatului Copiilor“. Face parte din grupul „Muguraşii Gorjului“ din cadrul Palatului Copiilor. Părinţii spun desprea ea că este o fată cuminte, ambiţioasă  şi ascultătoare. Visul ei este să devină profesor de vioară.


Pasionată de poezie


În urmă cu un an Ionela a descoperit pasiunea pentru poezie. Privind în jurul său, deodată i-a venit inspiraţia de a scrie poezii. „Prima poezie intitulată „Iubesc“, a fost trimisă la un concurs de poezii în India, prin intermediul profesoarei de engleză Dana Popescu. În august se vor premia concurenţii, sper să fiu printre ei. Am multe poezii şi le păstrez pe toate, pe un caiet. În general scriu poezii despre viaţă.“, încheie Ionela Trandafir. 


Mai multe pentru tine:
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort