Târgu-Jiu: FOTOGALERIE/ Solistul trupei Iris a primit din partea fanilor gorjeni un fular cu Universitatea Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Formaţia Iris a cântat aseară în oraşul gorjean Târgu-Cărbuneşti, chiar în timpul meciului dintre Universitatea Craiova şi Sportul Studenţesc. Fiind cunoscut faptul că solistul trupei Iris, Cristi Minculescu, este fanul înfocat al Ştiinţei, gorjenii i-au oferit un fular cu însemnele echipei favorite.

Membrii trupei Iris au urcat pe scenă aseară, în jurul orei 20.00. Evenimentul a avut loc în parcul Stejeret, din oraşul Târgu-Cărbuneşti.

Apariţia lui Cristi Minculescu a încins atmosfera, iar peste o mie de gorjeni au cântat şi au dansat până la finalul spectacolului.

Melodia «Baby, tu vei fi a mea» mi-a plăcut enorm. Ştiu că solistul formaţiei Iris este fanul juveţilor, motiv pentru care am venit cu o eşarfă a Universităţii Craiova pentru a o flutura în timpul spectacolului. Cineva i-a făcut cadou un fular cu însemnele Universităţii. Îi mulţumim că a acceptat să vină la Târgu-Cărbuneşti, chiar în timpul meciului Ştiinţei. A fost o seară minunată. Craiova a învins, iar noi am câştigat un spectacol pe cinste“, a declarat Mădălin Ionuţ, unul dintre fanii trupei Iris.

Bine v-am găsit la Târgu-Cărbuneşti“, le-a spus Cristi Minculescu celor prezenţi la concert. Printre cărbuneştenii aflaţi în Parcul Stejeret s-a numărat şi Andrei Glăvan, copilul ajutat de Hagi, care a făcut fotografii cu Cristi Minculescu.

Mâine, după ceremonialul bisericesc de la Mănăstirea Cămărăşeasca, vor urca pe scenă, în parcul Stejeret, Maria Ciobanu, Stela Popescu, Rică Răducanu, Rada, din Republica Moldova, Annes şi Sulamita.

Mai multe pentru tine:
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase