Târgu-Jiu: FOTOGALERIE/ Concurs de grătare pe Cheile Sohodolului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia „Mai Mult Verde“, alături de o firmă producătoare de bere, a demarat proiectul „Grătar Curat 2010“. În cadrul proiectului au loc acţiuni de responsabilizare şi curăţenie, dar şi concursuri de grătare cu premii.

Participanţii la concurs au preparat mititei cu mâna stângă, iar cei care au fost mai rapizi au fost răsplătiţi cui premii. „Masa pe care era aşezată carnea de mici era aşezată la o distanţă de 30 de metri de grătar. Pentru că am pus micii repede pe grătar am luat locul II. Mi s-a oferit bere şi mici la discreţie. O să mai vin cu familia şi week-endul viitor“, a declarat Cristian Piculeasa, de 28 de ani din Târgu-Jiu. De campanie s-au bucurat şi turiştii din alte judeţe, care şi-au făcut apariţia în zonă.

Nici nu trebuie să mai cumpăr nimic. Nici carne de mici şi nici bere. Când am ajuns aici am fost întâmpinat de nişte persoane care mi-au oferit câteva doze de bere gratuite, saci menajeri şi m-au invitat la concurs. Am luat locul III. Vin destul de des cu familia, pe Cheile Sohodolului, pentru că este o zonă răcoroasă, iar la noi este foarte cald“, a spus  Irina Cornoiu, de 37 de ani, din Craiova.  Premiul I, II şi III constă în oferirea de mici, bere, geci, genţi frigorifice, şorţuri de bucătărie, capace şi alte simboluri.

Saci menajeri pentru toţi excursioniştii

Campania naţională de ecologizare a locurilor de picnic a fost demarată şi în judeţul Gorj. Aceasta este derulată  de către Organizaţia „Mai Mult Verde“, în colaborare cu reprezentanţii unei firme producătoare de bere. Zeci de voluntari din cadrul asociaţiei ecologice au informat pe cei care au ieşit astăzi, în zona Cheile Sohodolului, la picnic, despre importanţa păstrării curăţeniei în zonele naturale de petrecere a timpului liber. „Persoanele implicate ca voluntari în acest proiect au împărţit saci menajeri tuturor celor prezenţi pe Cheile Sohodolului şi i-au îndemnat să adune gunoaiele şi să cureţe locul grătarului“, a declarat Miruna Ralea, manager de proiecte. În cadrul acestei campanii au fost organizate o serie de concursuri de îndemânare a pregătirii micilor la grătar.

Premieră: Mici, bere și concursuri în Pădurea Lacu Sărat/Vezi aici ce surprize au pregătit organizatorii

Concursurile vor continua până la sfârşitul lunii august

Concursurile vor continua până pe 30 august. În fiecare zi sunt organizate câte trei concursuri.  Poate participa orice persoană care a împlinit vârsta de 18 ani. Acţiunile de conştientizare au loc simultan în alte zece judeţe din ţară, printre care Dolj, Bacău, Brăila şi Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete