Târgu-Jiu: Cardoso şi Chibulcutean, suspendaţi cu Rapid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lotul cu care va fi abordat meciul cu Rapid a plecat în această dimineaţă la Bucureşti, din acesta lipsind doi jucători de bază. Pandurii nu vor putea conta pe jucătorii cu cele mai multe minute jucate în acest sezon la partida de mâine.

Fundaşii Chibulcutean şi Cardoso sunt suspendaţi din cauza cumulului de cartonaşe galbene, după ce au primit al patrulea avertisment la meciul cu Poli Iaşi, Cârţu considerând însă că are soluţii pentru înlocuirea lor: „Cardoso şi Chibulcutean sunt suspendaţi la meciul cu Rapid în rest nu avem probleme. Dar avem soluţii, Murgan, Grecu, Rusu şi alţii care pot juca acolo”. De la Pandurii II au fost convocaţi jucătorii Dedu şi Vlăduţi care au evoluat şi la meciul de vineri cu Minerul Mehedinţi. Cârţu ar fi vrut să-i ia la acest meci şi pe tinerii Rada şi Pleaşcă, aceştia fiind convocaţi la o selecţionată de 90 pe care Emil Săndoi o va deplasa luni în Portugalia pentru un meci internaţional.


Cârţu spune că va apela pentru acest meci şi pentru cele care vor mai urma la toţi jucătorii disponibili indiferent dacă sunt de la prima sau a doua echipă şi indiferent ce evoluţii au avut până acum la Pandurii: „În aceste etape ne bazăm pe toată lumea. Îi avem la dispoziţie pe toţi dar ce rost mai are acum să scot din lot pe X sau Y, cine a adus echipa aici, nu ei? Acum să încerce să o scoată”.
Tehnicianul pandurilor se plânge că din nou are probleme aşa cum a avut la mai toate meciurile din acest sezon: „La multe meciuri nu i-am avut la dispoziţie pe toţi, erau ba accidentaţi, ba suspendaţi. Şi acum cu Rapid nu avem doi jucători de bază şi tot timpul aşa s-a întâmplat. Când m-am dus la CFR a lipsit unul şi a fost nevoie de improvizaţii, la Urziceni a fost la fel. La echipa asta tot timpul au fost probleme. Dacă te uiţi la situaţia lor, e un tabel plin de galben la noi în vestiar şi atunci e foarte greu să fi antrenor la o echipă din asta”.

Mai multe pentru tine:
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Peste 600 de români, diagnosticați anual cu cancere de sânge. Cum donăm celule stem, tratamentul minune care îi poate salva
Ce partide candidează la alegerile parlamentare din Republica Moldova și ce șanse au
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză