Târgu-Jiu: Cardoso se vrea integralist în acest sezon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaşul stânga brazilian n-a lipsit nici un minut de pe teren în cele 13 etape care au trecut. Cardoso vrea să încheie acest sezon ca integralist.



Alexandre Cardoso este unul dintre jucătorii străini care s-a acomodat cel mai bine la Pandurii. Dacă iniţial avea probleme de comunicare, pentru că nu cunoştea nici o altă limbă străină, acum a învăţat româna aproape perfect înţelegând tot ce i se spune şi exprimându-se tot în limba română.

Titulat incontestabil pe postul de fundaş stânga, Cardoso e unul dintre jucătorii la care Pandurii n-ar renunţa, acesta având în fiecare pauză competiţională oferte de a pleca dar fiind mereu păstrat. Timp de doi ani, de când a venit de la Estrela Amadora, Cardoso a devenit un exemplu de ambiţie şi dăruire printre colegi, ultimul exemplu fiind meciul cu Dinamo la care a jucat cu o ruptură musculară, el luând apoi o pauză de zece zile dar după ce a marcat şi un gol: „N-am lipsit nici un meci până acum în acest tur dar am jucat şi cu probleme medicale la meciul cu Dinamo. La acel meci am jucat bine chiar dacă eram accidentat, a fost doar o ruptură mai mică.”

A fost titular peste tot pe unde a jucat

La toate echipele la care a evoluat Cardoso şi-a dorit să fie cât mai mult timp pe teren şi a făcut totul pentru a juca titular: „Tot timpul mi-a plăcut să joc cât mai mult, şi la toate echipele am jucat de regula titular meci de meci. De fapt toată cariera mea am fost titular la echipele unde am jucat, mai puţin aici la Panduri, atunci când m-am transferat.” La venirea sa la Târgu Jiu, în urmă cu doi ani, Cardoso l-a găsit titular pe Djakpa, o perioadă neputând juca în faţa acestuia dar când ivorianul a fost transferat a devenit titular incontestabil, sezonul trecut fiind printre jucătorii cu cele mai multe minute jucate. Când juca în Portugalia, la Estrela Amdora, a mai avut o scurtă perioadă când a fost accidentat şi nu a evoluat câteva meciuri. „Vreau să joc dacă se poate mereu tot meciul şi să fiu integralist. Vreau să joc tot campionatul, acesta este obiectivul meu personal. Eu de regulă muncesc mult şi de aceea vreau să şi joc şi vreau mai mult de la mine de fiecare dată. Pot să joc mai bine dacă sunt 100  % apt de joc şi de fiecare dată vreau să ajut echipa cât pot mai mult.”


„Cred că a fi titular mai depinde şi de modul cum te priveşte antrenorul. Dacă el te place şi te încadrezi în registrul lui tactic, atunci e OK. Nu e deloc uşor să joci mult, mai ales din punct de vedere fizic şi muncesc mult şi la antrenamente. Mi-am zis că atâta timp cât mai pot, de ce să nu o fac? Când nu o să mai pot, atunci o să stau pe margine sau mă las de fotbal.”
Alexandre Cardoso

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”