Secretul artei lui Brâncuşi: de unde s-a inspirat sculptorul gorjean pentru a reda sufletul materiei
0Rădăcinile artei lui Constantin Brâncuşi se regăsesc în satul natal, Hobiţa, în tradiţiile străvechi, în natura meleagurilor pe care le-a purtat mereu în suflet şi în credinţa ortodoxă.
Sorin Lory Buliga remarca în lucrarea sa de doctorat, „«Spirit» şi «Materie» în viziunea unui artist filosof: Constantin Brâncuşi“, că reîntoarcerea marelui sculptor la tradiţiile populare româneşti s-a produs după întoarcerea lui la Paris: „Brâncuşi a fost influenţat în arta sa de tradiţiile populare româneşti. Acest fapt s-a produs însă după ce a ajuns în Franţa. Practic Brâncuşi a învăţat să fie tradiţional doar după sosirea sa la Paris, sub influenţa curentelor artei moderne, ale căror principii le descopera aici. Iar dacă sursele multor opere ale sale de referinţă sunt din folclorul românesc, concepţia sculpturală şi viziunea aparţin artistului.
Chiar dacă unele din tehnicile sale de lucru au fost influenţate şi de arta modernă, sursele lui Brâncuşi îşi aveau sorgintea în arta populară şi în natură. Brâncuşi, după o lungă evoluţie intelectuală şi mari transformări, a redevenit ţăran când a încercat o recuperare prin arta sa a sensurilor unor simboluri primordiale, care le-a preluat din folclorul românesc. De exemplu, se ştie că modelele pentru operele tripticului său de la Târgu-Jiu au fost alese din arta populară gorjenească, mai precis din decorurile de pe elementele arhitecturale tradiţionale. Practic «primitivul» pentru Brâncuşi se identifica în mare măsură cu complexul de tradiţii, legende, obiceiuri şi ornamente din folclorul românesc. Sculpturile sale în lemn prezintă simţurilor forţe spirituale, asemenea producţiilor artistice primitive. Aceste influenţe plastice din arta populară românească se regăsesc atât sub aspectul formal, cât şi ca metodă, cum ar fi de exemplu metoda simplificării şi stilizării tipice sculpturii ţărăneşti în lemn sau a cioplirii directe, practicată de artizanii creatori de stâlpi de cerdac“.
„Esenţa lucrărilor brâncuşiene provine din folclorul românesc“
Motivele culturii tradiţionale româneşti sunt întâlnite îndeosebi la lucrările de artă care formează Ansamblul monumental „Calea Eroilor“ de la Târgu Jiu.
„Mai mulţi cercetători au observat asemănarea între motivul Coloanei Infinite cu cel de la stâlpii româneşti, funerari, de cerdac sau de poartă. Arcadele de lemn realizate de Brâncuşi sunt asemănătoare cu arcadele din satele româneşti. Poarta Sărutului seamănă şi ea cu o poartă ţărănească. (...) Sculptura-obiect a lui Brâncuşi ilustrează contopirea tradiţiilor populare şi a înnoirilor avangardiste, în sensul că esenţa lucrărilor brâncuşiene provine din folclorul românesc, iar conceptul tehnic este modern şi parizian“,
arată cercetătorul Sorin Lory Buliga.
Minunile din arta lui Brâncuşi
Principalul secret al artei lui Brâncuşi este acela că artistul a încercat să surprindă în lucrările sale sufletul materiei. „Arta trebuie să intre în comuniune cu natura şi să-i exprime principiile, iar materia să îşi continue „viaţa” sa naturală şi după intervenţia artistului. Altfel spus, trebuie păstrat sensul cu care materia este menită de la natură şi rolul plastic pe care aceasta îl îndeplineşte. De aceea sculptura rămâne o expresie a acţiunii naturii. Ideea de „viaţă proprie” a materialelor de lucru este legată însă şi de credinţa fermă a lui Brâncuşi că acestea conţin suflet pe care un sculptor priceput trebuie să ştie să îl aducă la suprafaţă. Astfel, o sculptură brâncuşiană nu este copia unei imagini din natură, ci forma vizibilă a «esenţei cosmice» (spiritul) aflată în interiorul materiei respective. În vederea realizării unei astfel de lucrări, Brâncuşi pornea întotdeauna de la natură şi de la o idee. Pentru Brâncuşi minunile vieţii şi naturii însemnau şi manifestarea spiritelor care se află în lucruri“, arată cercetătorul gorjean.
Influenţele artei africane şi indo-tibetană
Brâncuşi a preluat multe simboluri pe care le-a folosit în creaţiile sale din străvechea artă populară românească. Sorin Lory Buliga susţine în lucrările sale s-a manifestat o influenţă a artei africane şi indo-tibetană: „Întâlnirea sa cu avangarda artistică pariziană, descoperirea lumii arhaice şi primitive, procesele de „interiorizare prin care s-a autodescoperit l-au făcut să descopere sursa primordială a artei populare româneşti, de la care pleacă în general formele pe care le-a plăsmuit începând cu anul 1907. Mai concret, Brâncuşi a preluat în noua sa artă simboluri sacre şi universale mai ales din arta populară românească, de sorginte neolitică, şi le-a dat un sens modern. Se pare însă că a suferit şi alte influenţe «primitiviste», în special de la arta africană şi de la arta şi metafizica din spaţiul indo-tibetan“.
Concepţia filosofică a lui Brâncuşi
În concepţia lui Brâncuşi, orice lucru din univers are suflet, iar partea materială şi cu cea spirituală formează o unitate. Această viziune este desprinsă din credinţa ortodoxă. „Viziunea sa filosofică şi religioasă era una arhaică, aceea a unui Cosmos viu şi magic, în care orice lucru are suflet, şi în care spiritul şi materia formează o unitate. Unul din cele mai constante scopuri în arta sa a fost acela de a reprezenta acest spirit din fiinţe, lucruri şi fenomene, ce ţine de sacru şi de lumea nevăzută. O astfel de căutare spirituală care este arta lui Brâncuşi are la origine în primul rând educaţia religioasă pe care el a primit-o în ambianţa hobiţeană a copilăriei sale, adică a unui creştinism ortodox tolerant faţă de un ansamblu de idei şi practici precreştine (...), numit de el «filosofia naturalităţii» strămoşeşti. La acest «creştinism cosmic» moştenit s-au adăugat ulterior şi alte convingeri religioase şi filosofice proprii şi concepţiile sale artistice, iar cristalizarea în timp a acestui ansamblu a dus la o viziune brâncuşiană specifică asupra vieţii şi artei, care ulterior s-a materializat în opera sa“, mai arată Sorin Lory Buliga.