Scandal în familie încheiat la spital şi în arestul poliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un scandal de proporţii a avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, în comuna Polovragi între un bărbat de 45 de ani şi sora acestuia, cu cinci ai mai mare.

Bărbatul de 45 de ani, din Polovragi, a fost lovit cu o piatră , sâmbătă, 8 octombrie, de sora sa, de 50 de ani, din aceeaşi localitate, pe fondul unui conflict mai vechi, în timp ce acesta se afla în curtea locuinţei sale. Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijir medicale. A doua zi, acesta a mers la locuinţa femeiei împreună cu fiul său de 22 de ani şi ginerele lui, de 20 de ani. Cei trei au lovit femeia şi pe concubinul ei, după care au plecat în locuinţa lor, din imediata vecinătate, de unde au început să arunce cu pietre în geamurile locuinţei femeii şi a concubinului său, spărgându-le. Cele două victime au fost transportate cu ambulanţa la Spitalul Oraşului Novaci pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Bărbatul, fiul şi geinerele lui au fost reţinuţi pentru 24 de ore. 

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete