Salvat de la îngheţ de poliţişti. Un tânăr a fost găsit într-un canton CFR părăsit de pe Defileul Jiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul a fost găsit pe Defileul Jiului

Un tânăr în vârstă de 28 de ani a fost salvat de la îngheţ de către poliţiştii gorjeni. Acesta a fost găsit într-un canton neîncălzit de pe Defileul Jiului.

Poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Gorj au găsit, ieri, un bărbat ce se afla în Defileul Jiului, la aproximativ trei kilometri de staţia C.F.R. Pietre Albe, la limita cu judeţul Hunedoara, într-un canton părăsit, neîncălzit şi îmbrăcat sumar. Acesta a fost internat în spital. „Din primele verficări efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că persoana în cauză se numeşte O.G., în vârstă de 28 ani, din localitatea Cernavodă, judeţul Constanţa. Acesta a fost transportat la Spitalul orăşenesc Bumbeşti Jiu, unde a fost internat pentru supraveghere medicală“, a spus Cătălin Buşe, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.

Poliţiştii vor patrula pe timpul nopţii pentru găsirea persoanele fără adăpost

Poliţiştii vor acţiona, mai ales în zona gărilor, pentru depistarea persoanelor fără locuinţă şi care sunt în pericol. „Recomandăm cetăţenilor ca, în cazul în care observă persoane în frig, să anunţe la apelul unic de urgenţă 112, în pentru a contribui la salvarea lor“,a precizat Cătălin Buşe. 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG