Salarii mai mari cu 12% pentru angajaţii Primăriei Târgu Jiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În Primăria Târgu lucrează aproximativ 170 de angajaţi, la care se adaugă cei din direcţiile subordonate

Angajaţii Primăriei municipiului Târgu Jiu, precum şi salariaţii din cadrul direcţiilor subordonate, vor beneficia, de la 1 septembrie, de o creştere salarială de 12%.

Hotărârea a fost aprobată, astăzi, de către Consiliul Local, cu unanimitate de voturi. De această majorare vor beneficia toţi funcţionarii publici şi angajaţii contractuali din cadrul: Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Târgu Jiu, Direcţiei Publice Comunitară locală de Evidenţă a Persoanelor, Direcţiei Publice de Protecţie Socială, Direcţiei Publice de Venituri, Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu“ şi Centrului de cercetare, documentare şi promovare „Constantin Brâncuşi“.

În ce bază legală a fost făcută creşterea salarială

Bugetul permite această creştere salarială. Conform Ordonanţei 83/2014, în situaţia în care există posibilitatea creşterii cu până la 12% a cheltuielilor cu personalul, atât privind aparatul propriu al primarului, cât şi direcţiile din subordine, pot fi majorate începând cu data de 1 septembrie. Tot personalul primăriei şi aparatul de specialitate vor beneficia de această creştere“, a spus Aurel Popescu, viceprimarul municipiului Târgu Jiu. 

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE