Pui de capră neagră salvat salvat dintr-un tunel de pe Defileul Jiului. „O să-l eliberăm aproape de o turmă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un pui de capră neagră a fost găsit, în urmă cu câteva zile, de către un angajat al CFR într-un tunel de cale ferată din zona Defileului Jiului. Acum, acesta este monitorizat şi hrănit corespunzător de către repre , urmând ca după ce va mai creşte să fie eliberat în mediul său natural.

Atunci când a fost găsit, puiul de capră neagră era slăbit pentru că era născut doar de câteva zile. Acesta se rătăcise şi era dezorientat. Din fericire, acesta a fost găsit la timp, pentru că putea să fie lovit de către un tren

Puiul a fost predat reprezentanţilor Parcului Naţional „Defileul Jiului“, iar acum este hrănit cu lapte de capră pentru a se putea dezvolta.

„Iedul a fost dus la medicul veterinar, care l-a investigat. Nu avea probleme. Era slăbit pentru că nu mâncase. Acum este bine. Este vesel şi îi este tot timpul foame“, 

a spus“, Tiberiu Feţcu, ranger.

Este hrănit cu biberonul

Puiul de capră neagră este hrănit cu biberonul, iar când va mai creşte o să fie eliberat în mediul său natural: „Îl alimentăm cu biberonul. Când se va putea descurca în mediul său natural, o să-l eliberăm aproape de o turmă de capre negre“, a spus Nicolae Luca, paznic de vânătoare.  

Puiul de capră este extrem de prietenos şi jucăuş.

Marin Şerban, directorul Parcului Naţional „Defileul Jiului“, a precizat că : „Este un eveniment nefericit şi se putea termina într-un mod tragic, dacă nu era găsit la timp. Fie a fost abandonat mama lui, fie s-a întâmplat ceva neplăcut“.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă