Protest al minerilor de la cariera Jilţ Nord. Refuză să mai muncească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 200 de miner ude la Cariera Jilţ Nord din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) au declanşat un conflict spontan de muncă.

Aceştia ar fi trebut să intre în schimbul III, dar au refuzat să mai muncească. Minerii sunt nemulţumiţi de faptl că administraţia a refuzat majorările salariale solicitate de sindicate. Minerii cer ca la discuţii să vină conducerea Complexului şi Ministerului Energiei. 

Cele patru federaţii sindicale reprezentative din energie au trimis, în urmă cu două zile, ministrului Energiei, Anton Anton, o adresă prin care arată că în rândul salariaţilor este o stare crescută de nemulţumire şi că este posibil să se declanşeze conflicte de muncă:

: „Având în vedere promisiunile comunei administraţie-sindicate privind recunoaşterea, ierarhizarea şi salarizarea corespunzătoare pe funcţii şi meserii a angajaţilor, efortul susţinut al salariaţilor completat de preluarea unor sarcini în plus datorită numărului redus de personal pe anumite categorii de funcţii şi meserii, reprezentanţii organizaţiilor noastre vă înştiinţează că există riscul izbucnirii unor conflicte spontane datorită tensiunilor din rândul salariaţilor, conflicte care pot degenera până la întreruperea activităţii, evenimente nedorite însă ce pot avea repercusiuni care vor duce la un colaps în SEN“.
Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”