Prins cu o instalaţie prin care sustrăgea energie electrică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un localnic în vârstă de 71 de ani, din comuna Bumbeşti Piţic, a fost depistat cu o instalaţie prin care sustrăgea energie electrică.

Poliţia a fost sesizată, ieri, de către un angajat al unei societăţi de distribuţie de energie, cu privire la faptul că un bărbat, de 71 de ani, din comuna Bumbeşti Piţic, ar sustrage energie electrică. „Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, bărbatul, ar fi folosit ilegal o instalaţie clandestina conectata la reţeaua de distribuţie energie electrică, cu ajutorul căruia ocolea echipamentul de contorizare, alimentând consumatorii din interiorul locuinţei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, poliţiştii continuând cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare a energiei electrice“, a transmis Victor Ţuhaşu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet