Prietenia dintre compozitorul francez Erik Satie şi sculptorul Constantin Brâncuşi. „Sunteţi cel mai bun dintre oameni“

Sculptorul Constantin Brâncuşi şi compozitorul Erik Satie, ambii deschizători de drumuri în domeniul artelor, au legat o prietenie adevărată, care a fost fructificată printr-o serie de colaborări de mare valoare artistică.

Prietenia dintre cei doi mari artişti a fost curmată de moartea compozitorului, cu zece ani mai bătrân decât sculptorul român. Aparent, cei doi se deosebeau fundamental. Cioplitorul român era foarte tranşant şi simplu, în timp ce compozitorul era rafinat bonom. Însă amândoi erau nonconformişti şi aveau un dezvoltat simţ al umorului.

„Prietenia dintre Satie, mai în vârstă cu zece ani, şi sculptorul român, pe care documentele o situează între anii 1914-1923, curmată de moartea lui Satie în 1925, a fost bazată pe atracţia magnetică dintre două personalităţi diferite, care îşi găsesc surprinzătoare afinităţi. Ei se întâlneau aparent în contrarii: unul era prea complicat, sofisticat până la manie, ajuns la simplitate prin dezabuzare, celălalt era prea simplu, suficient de primitiv pentru a accede la rafinament. Satie avea o înfăţişare burgheză, cu lornion, melon, umbrelă şi ghetre, afişând o umilitate provocatoare de clovn, neînţeles de mulţi dintre contemporani care vedeau în arta sa «o muzică simplistă cu titluri bizare». Brâncuşi, căruia Satie i se adresează într-o scrisoare cu «Cher Bon Druide», trăia după străvechi obiceiuri româneşti în locuinţa sa din mijlocul Parisului care putea trece drept atelierul unui alchimist, scandalizându-i pe unii care vedeau aluzii pornografice în arta sa, în timp ce un Apollinaire găsea că operele sale sunt «dintre cele mai rafinate». Dincolo de contrarii, ca şi de contradicţiile enorme care înconjoară personalităţi de talia lor în timpul vieţii, două sunt trăsăturile care-i unesc fără echivoc: anticonformismul şi umorul“, arată Virginia Barbu în lucrarea „În labirint cu Barbu Brezianu. Brâncuşi, muzica şi dansul“. 

Cuvintele de laudă adresate de Satie sculptorului român

Erik Satie îl aprecia foarte mult pe Brâncuşi şi nu se temea să-i arate acest lucru. Cuvintele acestuia despre artistul născut în Hobiţa, judeţul Gorj, sunt memorabile

„Dacă Satie îi face un portret memorabil într-o emoţionantă declaraţie din binecunoscuta scrisoare către Brâncuşi: „Sunteţi cel mai bun dintre oameni, precum Socrate, al cărui frate sigur sunteţi”, de la Brâncuşi nu ne-a rămas nici un rând scris din care să putem extrage impresia pe care o avea părintele sculpturii moderne despre părintele muzicii ambientale. Ştim doar, din mărturiile compozitorului Mihail Mihalovici, că sculptorul îl plăcea pe Satie în special pentru «latura lui amuzant㻓,

mai menţionează Virginia Barbu.

Au colaborat la un spectacol de balet

Potrivit lui Barbu Brezianu, Satie este cel care l-a introdus pe Brâncuşi în mişcarea coregrafico-muzicală a anilor 1909-1925. În anul 1921, cei doi mari artişti colaborează şi pun în scenă un spectacol de balet în care evoluează dansatoarea Lizica Codreanu, o apropiată a sculptorului român. Lizica, alături de un grup de artişti avangardişti au avut ideea de ilustra într-un spectacol de balet, trei piese compuse de Erik Satie, Gymnopedies. Specialiştii consideră că spectacolul lor costituie unul dintre primii paşi către baletul contemporan. Constantin Brâncuşi a creat costumele pentru spectacol şi reuşeşte să le imprimă o notă sculpturală. Rochia amplă cu dungi orizontale şi pălăriile în formă de conuri au adus o nouă viziune în dansul modern.

Aspiraţii artistice asemănătoare

Aspriraţiile artistice ale celor doi coincid. Gusturile muzicale ale lor sunt asemănătoare. „Similitudinile dintre creaţiile lor – rarefierea materiei, ce subînţelege atât purificarea ei, cât şi vidul, rigurozitatea şi claritatea formei, efectul final de lejeritate, chiar imponderabilitate – precizate începând cu V.G. Paleolog – atestă înclinaţiile fiecăruia pentru domeniul celuilalt de creaţie. La Brâncuşi, instinctive, dar bazate pe o bogată cultură muzicală, la Satie, intelectuale. (...) Brâncuşi manifestă aceeaşi obsesie pentru verticalitate, înălţare şi desprindere, aspiraţii care îi marchează întreaga operă, începând de la linia oblică a Muzei, până la Ţestoasă şi Coloană. Gusturile lor muzicale coincid, amândoi fiind fascinaţi de melodiile simple şi spontane, de capodopera vocii umane fără acompaniament, de cântecele populare şi de cânturile religioase. Apropierea lui Satie de folclorul românesc, lucru interesant, se manifestase înainte de audiţiile din atelierul lui Brâncuşi, care avea aproape 2000 de discuri cu muzică clasică, muzică folclorică universală şi românească, acestea din urmă fiind în bună parte dăruite de Constantin Brăiloiu. Înainte de a-l cunoaşte pe Brâncuşi, Satie compusese cele şase Gnossienne ale sale, între anii 1890-1897, puternic influenţate de muzica românească, a căror sursă de inspiraţie se menţionează cel mai adesea a fi hora românească auzită la Expoziţia Universală de la Paris, din 1889“, se mai arată în lucrarea „În labirint cu Barbu Brezianu. Brâncuşi, muzica şi dansul“. 

. 

„Brâncuşi a dat formă muzicii lui Satie“

Specialiştii au descoperit că creaţiile celor doi se completează. „Brâncuşi a dat formă muzicii lui Satie, i-a creat un „corp”, vizibil, marcând paradoxul creaţiilor lor: Satie căuta nemişcarea în muzică, Brâncuşi, mişcarea în statuară. În lumina noilor cercetări muzicologice statismul muzicii lui Satie este înţeles ca temporalitate care se dezvoltă din ea însăşi, desfăşurându-se pe verticală, sub forma unei spirale“, mai arată Virginia Barbu.