Prejudiciul prezumtiv de la Pandurii se ridică la 30 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clubul Pandurii a fost vizitat de anchetatori

Prejudiciul din dosarele aflate în lucru la poliţiştii de la Investigarea Fraudelor se ridică la suma de 30 milioane lei, aproape şapte milioane de euro.

Poliţiştii şi comisarii Gărzii Financiare au poposit în sediul clubului de fotbal Pandurii, situat în aceeaşi clădire cu FNME, timp de aproximativ şapte ore. Anchetatorii au părăsit sediul în jurul orei 15,00. Oamenii legii verifică mai multe plângeri penale depuse împotriva clubului. „În această dimineaţă, poliţişti de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Gorj şi comisari ai Gărzii Financiare Gorj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, s-au deplasat la sediul unui club sportiv din Târgu Jiu. pentru efectuarea de verificări într-un dosar penal. Anterior, la IPJ Gorj a fost primită o sesizare din partea unui complex energetic privind unele cercetări referitoare la unele infracţiuni economice“, a spus Romina Dochian, purtător de cuvânt al Poliţiei Gorj. 

Condescu: „Toate  cheltuielile s-au făcut în mod legal şi justificat“. 

Plângerea ar fi fost depusă de actuala conducere a clubului Pandurii pentru că ar fi fost înregistrate cheltuieli nejustificate în sumă de peste 30 milioane de lei. „Este vorba de sponsorizările pe care le-am făcut la club cu sume importante mai mulţi ani consecutivi. Numai anul trecut am dat la club 20 milioane de lei, o sumă importantă, care aş dori să ştiu cum s-a cheltuit. Am constatat că la clubul unde am dat această sponsorizare nu se făceau doar activităţi sportive, ci şi de ordin comercial“, a spus Laurenţiu Ciurel, managerul CEO. 

În schimb, Marin Condescu susţine că toate cheltuielile au fost făcute în mod legal: „Toate  cheltuielile s-au făcut în mod legal şi justificat“. 

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cât plătește o româncă stabilită în Spania la curent, iarna: „Noi ne încălzim cu calorifere electrice”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente