Povestea incredibilă a unui ales al poporului cum nu vom mai găsi în România: Dincă Schileru, deputatul care venea în Parlament în straie populare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dincă Schileru, deputatul ţăranilor gorjeni

Dincă Schileru s-a născut într-un sat din plaiul Vâlcan, iar, după ce s-a căsătorit, s-a mutat, în anul 1868, în comuna de reşedinţă a soţiei, la Bâlteni, în judeţul Gorj, unde a trăit până la sfârşitul vieţii.

Şi-a câştigat existenţa mai întâi dintr-un atelier de croitorie, impunând modelul costumului popular local şi apoi din negoţ şi agricultură. „Pe la 1880, avea acum 34 de ani, era unul dintre cei mai importanţi proprietari funciari locali, priceput în cultura cerealelor, pomilor fructiferi şi viţei de vie. Creşterea cailor se adăuga precum o pasiune de suflet. A construit mori şi joagăre şi a achiziţionat spaţii întinse de pădure“, spune istoricul Cornel Şomâcu, secretar general al filialei Gorj al societăţii de Ştiinţe Istorice din România.

Succesul înregistrat în negoţ şi agricultură l-au propulsat în viaţa publică 

Notorietatea câştigată ca urmare a rezultatelor economice înregistrate l-a propulsat şi în viaţa publică.

„Fără intervenţia administraţiei sau guvernului, a fost ales de ţăranii gorjeni în Consiliul local, în anul 1876. Consilier şi vicepreşedinte în deceniul care a urmat, Dincă Schileru s-a remarcat prin vehemenţa şi curajul opiniilor sale care au culminat cu un atentat la adresa vieţii sale, din fericire nereuşit, în 1880“, precizează istoricul gorjean.

Pentru că a scăpat cu viaţă din atentat, el a ridicat pe marginea drumului care leagă Gorjul de judeţul Dolj un monument înfăţişând un înger. În seara de vineri, 24 octombrie 1880, pe când avea 34 de ani, întorcându-se de la şedinţa Consiliului Judeţean, de la Târgu Jiu, Dincă Schileru a fost împuşcat, într-un atentat pus la cale de doi săteni, Grigorie Bălteanu şi Dumitrache Şandru, primul fiind chiar primarul comunei. La proces, acesta a recunoscut că-l invidia pe Dincă pentru succesele sale economice pe care le avea în comuna unde era considerat venetic, el fiind din Schela. În plus, primarul era dator la Dincă suma de 4250 de franci, iar acesta spera, astfel, să scape de datorie.

Venea în Parlament îmbrăcat în straie ţărăneşti

În anul 1879, Dincă Schileru a început o lungă carieră de parlamentar în gruparea liberală condusă de C.A. Rosetti şi, mai târziu, de urmaşii acestuia. A fost ales deputat, cu intermitenţe, până în 1911, în Colegiul III din Gorj, cu toate că n-a făcut decât 42 de zile de şcoală. „Dumnezeu îl înzestrase cu o inteligenţă vie şi o putere de muncă cum rar se întâlneşte“, se notează în Calendarul Gorjului. 

„Anecdotica a reţinut imaginea unei persoane care călca în sălile înaltului for legislativ, îmbrăcată într-un splendid costum gorjenesc, expresie a mândriei că îşi reprezintă concetăţenii. În mod corect se afirmă că dincolo de exagerări, Schileru nu a fost doar un personaj pitoresc, nici «apostolul imaculat al satului gorjan» şi nici politicianul urmărit exclusiv de interesele sale“, arată Cornel Şomâcu.

Dincă Schileru era mândur de originea sa ţărănească şi o recunoştea peste tot. „Domnilor, deşi născut din sânul săteanului fără instrucţiune, regret aceasta, dar nu este vina părinţilor mei, ci a mea, că am avut nefericirea ca pentru mine să nu fie nici o carte tipărită pe care să o învăţ. De aceea, voi vorbi cu inima adevărului, iar nu cu fraze luate din cărţi şi mai cu seamă după sisteme străine, care niciodată nu s-au potrivit nici cu obiceiurile, nici cu trebuinţele noastre“, mărturisea Dincă Schileru în faţa colegilor parlamentari.

Costumul popular schileresc

Dincă Schileru a creat chiar şi un model de costum popular românesc care s-a păstrat până în prezent. Specialistul în etnografie Olga Horşia menţiona în volumul „Dincă Schileru – o legendă vie a Gorjului“: „Meşter cunoscut, cu atelier important în zona Gorjului – a creat o modă a costumului oltenesc, cu piesele de aba foarte bogat decorate, cunoscut sub numele de costum schileresc“. 

Le-a dat hainelor să mănânce

A îmbrăcat toată viaţa cu mândrie straiele populare, indiferent unde mergea. A existat chiar şi o anecdotă pe seama acestui lucru. Astfel, Dincă a vrut să intre într-un restaurant de lux, dar nu i s-a permis să intre îmbrăcat în haine populare. S-a schimbat în costum şi, odată ajuns la masa din restaurant, şi-a împrăştiat mâncare pe haine spunând: „Na, mâncaţi, că vouă vi s-a deschis uşa de la intrare“.

Deschizător de drumuri în minerit şi petrol

Dincă Schileru a făcut, în Oltenia, prima încercare rudimentară de a scoate petrol, în anul 1883. A construit o turlă de lemn şi a început să foreze, dar a fost oprit de o erupţie de gaze şi apă sărată, fapt consemnat în arhivele Ministerului Agriculturii din acele vremuri. A fost deschizător de drumuri şi în minerit, el descoperind la Schela, în comuna natală, singurul zăcământ de antracit din România care există şi la ora actuală, dar se află în conservare.

„Ca parlamentar a insistat pentru executarea de prospecţiuni geologice în zonă, iar în capitala Angliei a reuşit să convingă oamenii influenţi pentru a investi în Gorj, în extragerea antracitului (…) Colindase pe la Londra, uimindu-i pe englezi cu alura sa atletică, aducând cu el bulgări de cărbune. (…) În anul 1893, afacerea este preluată de el, care exploatează prin sistemul aflorimentelor, cărbunele fiind transportat la Târgu Jiu, de unde era vândut la diferiţi consumatori, în special pentru atelierele de fierărie“, se arată în volumul „Dincă Schileru – o legendă vie a Gorjului“, scris de Gheorghe Nichifor.

Dincă Schileru apare într-un vechi cântec popular: „Foaie verde foi de boj/ Cine-a fost o dată-n Gorj/ A fost Tudor şi Magheru/ Şi neica Dincă Scheleru”.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste