Povestea haiducului Nicolae Grozea. Cum a ajuns subiectul unui roman al lui Panait Istrati
0Nicolae Grozea a fost un haiduc celebru, astfel încât a ajuns subiect al romanului „Haiducii“, scris de către Panait Istrati.
S-a născut în localitatea Bodeşti–Vâlcea, într-o familie de ţărani nevoiaşi. La 17 ani reuşise să-şi cumpere un cal şi o căruţă. Reuşise să înveţe limba greacă ca urmare a drumurilor pe care le făcea la Buzău. Nedreptăţile i-au marcat copilăria, astfel încât revolta împotriva boierilor s-a manifestat din tinereţe. La asta se adăugau şi nelegiurile comise de soldaţii turci. „Revolta izbucni. Noii domni pământeni de la 1 iulie 1822, Ioan Sandu Sturza în Moldova şi Dimitrie Ghica în Ţara Românească, au încercat fără reuşită să înăbuşe mişcările nemulţumiţilor. Un conflict începu între Grozea şi „conaşul Manolache”.
Acesta din urmă ar fi fost făcut «grămadă de carne însângerată tăvălită în ţărână şi neînsufleţită». Ia calea codruluiîmpreună «cu şapte flăcăi, tot din satul nostru, tot cu nume rău,care sunt răzbunători, însetaţi de dreptate, cunosc codrii şi–s gata să se–arunce şi–n foc». Alăturându–se ei unui alt haiduc, Ioniţă Tunsu, Grozea face câteva acţiuni între anii 1825 şi 1827 împotriva arendaşilor locali, apoi extinzându–şi aria atacurilor în Muntenia, Oltenia, Moldova“, se arată în lucrarea „Faptele haiducilor“ de Eugen Şendrea.
Legenda din Peştera Rusaveta
Prin anii 1830 se adăposteşte într-o peşteră apoape de pasul Ghimeşului, pe unde treceau negustori cu carele pline de grâne, postavuri, cu doage de stejar, iar ţăranii trecereau cu imense turme de oi sau vite. „Din când în când treceau care boiereşti trase de câte 3–4 perechi de cai. Într-o dimineaţă, când razele soarelui tăiau ceaţa, din peşteră coborâră, fără a fi simţiţi, Grozea şi haiducii lui. Se înşiruiră de-a lungul drumului, ascunşi de orice privire.
Curând se auzi un huruit îndepărtat. Nu după mult timp apăru un carpăzit de cinci bărbaţi călări. Ţipătul unei păsări de pradă străpunse liniştea dimineţii. Cei cinci bărbaţi strânseră armele în mână, privind îngrijoraţi spre bătrâna pădure.(...) Fură înconjuraţi de haiduci. Oamenii din paza carului aruncară armele. Nu le mai erau de folos. Grozea recunoscu, în cel ce părea conducătorul lor, pe un ciocoi din partea locului. Om rău, necruţător, pentru care cuvântul milă nu exista. În căruţă, haiducii găsiră lucrur icumpărate de la Braşov, cizme, postavuri, căni de cositor, un ceas de argint, mobilier. La brâul ciocoiului, într–o pungă de piele dădură peste 10 ducaţi austrieci de aur şi câţiva sorcoveţi de argint. Dar, deodată, apăru ca din pământ o patrulă. Lupta nu dură mult. Câţiva ostaşi rămaseră răniţi, restul o luară la fugă. Dintre haiduci, patru răniţi“, mai prezintă istoricul Eugen Şendrea.
O legendă spune că, în peştera Rusaveta, Grozea aascuns o parte din banii şi giuvaierurile luate de la bogătaşi.
Prinderea lui Grozea
În anul 1831, Grozea e prins, prin trădare, şi închis la ocnele Telega. Sentinţa a fost ocnă pe viaţă. În temniţă se mai aflau şi alţi haiduci. În iarna anului 1834, Grozea şi 13 tovarăşi au escalat peretele înalt al ocnei şi au reuşit să evadeze. Haiducii au reuşit să scape cu ajutorul ţăranilor şi au dispărut în pădurea Drăgăneştilor–Vlaşca. O alertă a avut loc în toată ţara. Poterele răscoleau satele în căutarea fugarilor. „La 24 februarie 1834, Grozea este încolţit de potere în pădurea Drăgăneştilor. O luptă inegală se încinge între el şi poteră. Locul unde a căzut şi astăzi se mai numeşte «Tufanii Grozii». Numele şi faptele sale vor rămâne în amintirea poporului, fiind cântate şi transmise de rapsozii populari. Vasile Alecsandri îi va dedica poezia «Groza»“.