Poliţist concediat, după ce a fost prins în stare de ebrietate la serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Bordea spune că etilotestul nu a indicat corect alcoolemia (sursa: facebook)

Un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Gorj a fost concediat a venit la serviciu în stare de ebrietate, cu o alcoolemie de 1,26 miligrame alcool pur în aerul expirat.

Cristian Bordea îşi desfăşura activitatea la Serviciului Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă. De asemenea, acesta ocupă şi în prezent funcţia de preşedinte al Biroului Teritorial Gorj al Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie.

Cristian Bordea se afla de serviciu la poarta Poliţiei Gorj. Acesta şi-a abandonat, însă, postul şi a plecat pur şi simplu pe Stadionul Municipal ca să urmărească un meci de fotbal. A fost găsit de colegii lui, care l-au testat cu un aparat etilotest, iar rezultatul a fost o alcoolemie de 1,26 miligrame alcool pur în aerul expirat. Poliţistul recunoaşte că a consumat alcool înainte de a veni la serviciul, dar nu ştia că urmează să vină la lucru: „Nu am consumat băuturi alcoolice în timpul serviciului. Am consumat înainte, neştiind că sunt de serviciu. Nu am ştiut că sunt de serviciu. Uitasem că făcusem schimb cu un coleg. S-a întâmplat într-o zi de sâmbătă, când eram ofiţer de serviciu la poartă".

Nu va contesta decizia

Inspectoratul General al Poliţiei a decis destituirea poliţistului după această întâmplare. Poliţstul spune că nu va contesta decizia şi că vrea să se reorienteze către altă meserie: „Nu ştiu dacă mai merită să formulez contestaţie, pentru că e prea mult stres şi răutate. Sunt foarte dezamăgit. S-a întâmplat o singură dată. Pur şi simplu am uitat că trebuie să-i fac colegului în schimb“

Cristian Bordea susţine că etilotestul nu a funcţionat bine şi că a cerut să i se recolteze probe de sânge, dar acest lucru nu s-a întâmplat: „Am cerut să fiu dus la sânge pentru că nu avea cum să iasă alcoolemia respectivă. Este prima dată când am greşit în 15 ani de zile. Am băut acasă un pahar cu vin“. 

Acesta îşi va pierde şi funcţia de preşedinte al Biroului Teritorial Gorj al Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie. „Îmi pare rău că avem în sindicat oameni care nu gândesc înainte de a face o prostie şi se întâmplă lucruri extrem de grave. Ce a făcut nu îmi dă posibilitatea să comentez ceva în favoarea sa. Urmează să fie suspendat din funcţia de preşedinte“, a spus pentru săptămânalul Scandal de Gorj, Iulian Surugiu, preşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie.

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile