Piesele pierdute ale lui Shakespeare. Cum au fost descoperite după secole întregi „Plăcerile dragostei“ şi „Cardenio“

Există şi la ora actuală o serie de dezbateri cu privire la opere care ar fi fost scrise de William Shakespeare, dar care nu sunt recunoscute oficial. În privinţa a două dintre acestea, există argumente solide pentru a fi atribuite marelui dramaturg.

Piesele lui Shakespeare sunt cele mai jucate din lume. O serie de instituţii au fost create special pentru a studia opera scriitorului englez. De asemenea, colecţionarii încearcă să descopere noi lucrări care au fost scrise de Shakespeare. În lumea cercetătorilor operei shakespeariene, se cunoaşte despre existenţa a două piese pierdute: „Love’s Labour’s Won“ (Plăcerile dragostei) şi „Cardenio“.

„În ciuda faptului că regăsim înregistrate oficial în orice biografie ca «piese pierdute ale lui Shakespeare» există mai în doi al cu privire la identitatea lor şi la posibilitatea să fi existat vreodată”, arată istoricul Joel Levy în lucrarea „Istorii pierdute”. 

La fel ca în cazul oricărui scriitor mare există o serie de apocrife care îi sunt atribuite lui Shakespeare. Lucrările recunoscute ale lui Shakespeare au apărut într-o culegere publicată la 7 ani de la moartea sa, în anul 1623. Primul folio nu s-a s-a dorit să cuprindă toate lucrările lui Shakespeare. Multe piese i-au fost atribuite atât înainte cât şi după apariţia acestei culegeri. Unele au rămas la stadiul de apocrife, iar altele a fost recunoscute oficial ca aparţinând lui Shakespeare, printre acestea numărându-se „Pericle, prinţul din Tyr”. Mai târziu alte lucrări au fost publicate într-un format mai ieftin, cunoscut sub denumirea de quarto, pentru că foaia de hârtie era pliată în patru. 

„La prima venire a lui Shakespeare la Londra, unde a început să scrie pe la 1580 şi la începutul lui 1590, el a fost probabil un scriitor ocazional; colaborarea cu alţi scriitori făcea parte din cutuma unei epoci în care dramaturgii erau mai puţin vanitoşi şi în privinţa paternităţii operei decât astăzi. Astfel că lucrările sale de început sau amestecat în anonimat. Mai târziu, după ce s-au firmat în scrierea de piese de teatru, succesul său i-a uşurat publicarea operei. În timpul vieţii sale nu au existat legi pentru drepturi de autor, iar după publicarea unei piese de teatru, alţii editori şi companii teatrale puteau să le joace fără acordul autorului, să le plagieze şi chiar să le copieze. Iată de ce un număr relativ mic de piese a fost publicat în timpul vieţii lui Shakespeare şi nici atunci în cele mai profesionale ediţii. Mai mult decât atât, succesul lui Shakespeare le-a data apă la moară unor scriitori şi editori lipsiţi de scrupule ca să îl plagieze, prezentând false lucrări ca aparţinând marelui dramaturg”, arată istoricul Joel Levy. 

O serie de lucrări apocrife au fost incluse ulterior în opera lui Shakespeare, cum ar fi „Pericle”, „Doi veri de stirpe aleasă“ şi „Edward III”.

Plăcerile dragostei

Una dintre lucrările considerate pierdute ale lui Shakespeare apare în lucrarea “„Palladis Tamia: un tezaur de înţelepciune” scrisă în anul 1598, de clericul elisabetan şi pasionatul de litere Francis Meres. 

În aceasta este menţionată piesa „Plăcerile dragostei”. Mult timp s-a considerat că este denumirea unei piese deja existente, pentru că nu apărea în sursele uzuale sau în afişele despre autorii dramatici ale căror piese se jucau şi nici în „Registrul librarilor”, unde autorii şi editorii treceau lucrările pe care doreau să-şi înscrie drepturile de autor, preciza Joel Levy. 

Mai mult decât atât, „în 1953 s-a găsit un fragment dintr-o listă a unui librar - o listă de oferte de cărţi aparţinând unui librar - pe o copertă a unei alte cărţi. Această listă prezenta marfa librarului Christopher Hunt şi era datată 1603. Printre ofertele cuprinzând piesele lui Shakespeare se numărau: „Neguţătorul din Veneţia“, „Îmblânzirea scorpiei“, „Zadarnicele chinuri ale dragostei“, „Plăcerile dragostei“. În mod evident, «Plăcerile dragostei» şi «Îmblânzirea scorpiei» nu erau una şi aceeaşi piesă. Un lucru şi mai important apariţia titlului pe lista unui vânzător de cărţi dovedea că piesa a fost publicată într-o formă anume şi că teoretic ar putea fi încă descoperită“, se menţionează în lucrarea „Istorii pierdute”. 

Cardenio

O serie de documente atestă că „Oamenii Regelui”, compania teatrală cofondată de Shakespeare, pentru care ar fi scris, a jucat în 1613 la Curte o piesă intitulată „Cardenno". De asemenea, un editor londonez şi-a înregistrat în anul 1653 în „Registrul librarilor” editarea unei piese „Istoria lui Cardenio”, scrisă de Shakespeare şi Flatcher. 

Piesa “Plăcerile dragostei” este considerată o comedie. Subiectul îl reprezintă peripeţiile trăite de două cupluri până la nunta acestora. Mirii au de îndeplinit anumite sarcini trasate de miresele lor, pentru a ajunge să se căsătorească.

Specialiştii consideră că piesa „Cardenio” a fost inspirată dintr-un episod al romanului „Don Quijote”. Piesa prezintă încercările unui soţ gelos de a-i testa virtutea soţiei sale, punându-l pe cel mai bun prieten să o seducă. 

Piese care nu au avut un mare succes

Istoricul Joel Levy încearcă să găsească o explicaţie cu privire la faptul că cele două piese nu s-au regăsit în prima culegere cu lucrările lui Shakespeare: „Dacă reprezentaţiile nu erau bine primite de public, tipărirea pieselor se făcea întru un număr mic de copii. În cazul pieselor «Plăcerile dragostei» şi «Cardenio» apare ca evidenţă faptul că nu au justificat includerea în «Primul folio», ceea ce sugerează că au existat unele îndoieli cu privire la paternitatea lui Shakespeare sau la titularul drepturilor de autor, aspecte care le-au redus popularitatea. Pe de altă parte, e posibil ca nici Shakespeare să nu le fi acordată o importanţă prea mare, ceea ce le-a micşorat şansele de reproducere”.